Curs 6 (29.03.2016) Limba română literară în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea (perioada 1640-1780) - Particularităţi lingvistice şi stilistice (II): Oralitate populară. Naraţiune şi dialog - Epoca fanariotă Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs, III)

[continuare] 2.3. Oralitate populară. Naraţiune şi dialog: tehnică narativă şi efecte de oralitate  Epoca fanariotă

2.3.1. Oralitate populară - unele trăsături comune cu stilul oratoric (oralitatea cultă), altele diferite - incompletă decontextualizare: text dependent de intonaţie, gest, mimică şi trimiţând la context prin deictice - caracter spontan – text mai puţin elaborat, cu neglijenţe (redundanţe, anacolut, elipsă), stereotipii; simplitatea construcţiei cumulative - implicare afectivă: exclamaţii, interjecţii, termeni evaluativi, hiperbole umor, ironie vag, aproximare Efecte: - autenticitate, vivacitate, pitoresc, accesibilitate

(a) dialog cu cititorul: imperative, vocative, pers. a II-a, deictice Căutaţi, fraţi iubiţi cetitori, de videţi ce este omenia şi curvia grecească ! Că el, de bătrîn, dinţi în gură n-avè. Dimineaţa îi încliè, de-i punè în gură, iar sara îi descliè cu încrop şi-i punè pe masă. Carne în toate posturile cu turcii depreună mînca. Oh ! oh ! oh ! săracă ţară a Moldovei, ce nărocire de stăpîni c-aceştia ai avut ! (Neculce, Let.) exclamaţii, interjecţii, termeni evaluativi (afectivitate) sintaxa simplă

 Căutaţi, fraţilor, acmu, cum nu trece osinda pre sluga cee ce să rădică asupra stăpînu- său. (Neculce, Let.) < sl. Osonditi  Au dires clopotniţa la Sfetei Neculaiu, o au şindilit peste tot şi au făcut zid împregiur şi au zugrăvit pristolul, cum să vede, şi au adus şi apă pe vale, păn-în zidul aceştii beserici (Neculce, Let.)

(b) afectivitate (interjecţii, exclamaţii, repetiţii; termeni evaluativi afectivi, hiperbolă/exagerare) Care acel Toderaşco a fost neguţitor : om era chipeş şi de fire, dar mai rău şi mai spurcat, şi mai varvar, şi mai tiran nu era alt om pre aceli vremi în ţară (Neculce, Let.)  Oh, oh, oh ! vai, vai, vai di ţară ! Ce vremi cumplite au agiunsu şi la ce cumpănă au cădzut ! Doar Dumnedzău di a faci milă, precum au făcut cu izrailitenii, cu Moisei proroc , de-au dispicat Marea Roşie. Aşè să facă şi cu tini, săracă ţară ! La ce obiceiuri ai agiunsu, ca să scapi dintr-aceste obiceiuri spurcati ! (Neculce, Let.)

Oh, oh, oh. Unde or mai găsi muntenii om bun ca Ion -vodă . Oh, oh, oh ! Unde or mai găsi muntenii om bun ca Ion -vodă ? Şi în locul lui au venit iar Neculai-vodă, pedeapsa lor (Neculce, Let.)

(c) limbaj vag, aproximare Prepun oamenii şi vorovăscu de dzic că atunce, ştiind Mihai-vodă pe Bogdan că este om vrednic şi temîndu-să că după ce-a vini cumnatul său, Antiohi-vodă, domnu, l-a schivernisi bine la domnie, să-i fie dat atunce în cafè otravă. Care şi can samăn-acel lucru să fie fostu şi can adevărat. (Neculce, Let.) - auxiliarul de conjunctiv perfect – variabil (după pers., nr.)

(d) umor, ironie, sarcasm  Făcut-au acestu domnu Dumitraşco-vodă un obiceiu rău şi spurcat în ţară, care n-au mai fost pănă atunce, de au dat hîrtii, de scriu feţele oamenilor de la mic păn’ la mare, care au rămas pomana lui, de n-o mai lasă nice un domnu să să uite acea pedeapsă a săracilor (Neculce. Let.) Că de ar fi fost acela domnu în Moldova, nici un boieriu pănă în doao, trii luni n-ar fi rămas viu în ţară. Acel feliu de milă avè Brîncoveanul-vodă pe ţara noastră a Moldovii şi pe boieri. (Neculce, Let.)  Au stînsu bine focul cu paie ! (Neculce, Let.)

(d) clişee, expresii, locuţiuni, proverbe  Paza bună trece primejdia rè, mielul blînd suge la doo maice, capul plecat nu-l prinde sabia. (Neculce)

(e) sintaxă orală: acumulare, completare  Iară mai pe urmă i-au rămas ficiorul de muriè de foame, a lui Panaitachie. (Neculce, Let.)

Ex. 1  C-avè mulţi şi mari neprietini la Duca-vodă, de sta în tot ceasul să-i mînînce capul, pe toţi Cupăreştii şi pe alţi boieri de Ţara Muntenească, tovarăşi cu Cupăreştii. Şi sta tot de pîră. În doo rînduri l- adusesă Duca-vodă, pe gurile lor, la Bucureşti, să-i taie capul. Numai să punè doamna şi cu fratele doamnei, Lupaşco spătarul, fiindu-i cumnat lui Şerban, de-i scotè capul. Iar pe urmă, tîmplîndu-să de-au murit Lupaşco spătarul, au vădzut Şerban că n-are cine să mai pune pentru dînsul; numai ce au căutat de au fugit. (Neculce, Let.)

Ex.2 Nu ştiu de acmu înainte ce a vrè Dumnădzău să mai lucredzi. Mai sta-o-a, au ba, au poate şi cîtă ţară au mai rămas, să o iei ? Va arăta vremea viitoare, cine a agiunge să trăiască. Atunce şi Franţojul s-au împăcat cu Neamţul. (...) Şi au mărsu la Ţarigrad, iar frate-său Ion-vodă au mersu la scaonu-ş în Ţara Muntenească, şi, neplinind anul, au murit Ioan-vodă cel bun şi frumos. (...) Lui Mihai-vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamţului şi Miera, unde au şădzut cătanele. Şi le-u stricat, iar nu foarte de tot. Fost-au pre atunce şi o foamete mare în ţară, cît agiunsese de să vindè mierţa de pîine în Iaşi 10 lei. (Neculce, Let.) - sl. porončiti

Tehnici narative - concizie, vivacitate; efecte de surpriză - acumulare de verbe; variaţia timpurilor verbale, efecte de reliefare (fundal / prim-plan) - joc al perspectivelor; perspectivă interioară, interpretare psihologică - evocarea mai multor puncte de vedere - implicare / generalizare (stil sentenţios) - ierarhizarea informaţiei – detalii pitoreşti / rezumare, simplificare - raportul povestire / reprezentare: dialog

succesiune de acţiuni iar pă tată-său, Costandin postelnicul, au trimis pă căpitanul de la Ungurei cu dorobanți, și l-au luat noaptea, și l-au dus la mănăstirea Sneagovului. Acolo nu l-au zăbovit, ci i-au poruncit de s-au cuminecat, și l-au dus în trapezare, și, de stîlpul cel mare legîndu- l, l-au sugrumat. (Letopiseţul Bălenilor – Radu Popescu)

(b) perspectivă interioară Şi un voinic oarecarele, ce fusése aprod la Pătru vodă, prilejindu-să întru acel sat, fiindu scăpatu şi el dintru acéle răotăţi, îi spuseră lui de păscarii ceia ce venise din munte. Şi ştiindu el că Pătru vodă iaste în munţi întrat şi nimica de dînsul nu să ştie şi cugetîndu întru inima sa ca doară va putea şti ceva de domnul său, au mersu la păscari, ca să poată înţelége ceva, vreun cuvîntu dintru dînşii. Şi daca i- au văzut, îndată au cunoscut pre domnu-său, Pătru vodă, şi au căzut de i-au sărutat picioarile. Văzînd Pătru vodă pre credincioasă sluga sa, multu s-au bucurat şi s-au mîngîiatu şi multe cuvinte de taină au lăsat cătră dînsul. Şi îmblînzindu-i- să inima, au adormit puţinel. (Ureche, Let.)

(c) detaliu Bucureştenii cu copiii să suia pă garduri, de să uita cum să bate războiul (RaduPopescu, IDŢR, 350)  

(d) generalizare, moralizare Neştiutoare firea omenească de lucruri ce vor să fie pre urmă. Ce pentru un lucru sau doaă pre voie ce i se prilejescŭ, bietul om purcede desfrînatŭ şi începe lucruri peste puterea sa şi apoi acolo găseşte perirea. (M. Costin, Let.)  Şi aşea Mihai vodă, vrîndŭ să dobîndească Ardealulŭ, au pierdutŭ şi Ţara Muntenească. (M. Costin, Let.)

(e) puncte de vedere / scenă El tăgăduia că nu știe de acelea nimic; iar feciorii lui Costandin postelnicul scoaseră nește răvășale, zicînd că sînt ale lui, care-i scriia lui Grigorie-vodă. Și, fiind Costandin stolnicul în părțile apusului, despre nemți, și la Vinețiia, și pentr-alte locuri, zicea să să fi împreunat cu Gligorie-vodă, și avînd vorbă pentru moartea tătîne-său, să-i fie arătat acéle răvășale.

Ci unii zicea că le-au dat Gligorie-vodă, alții zicea că izvod au dat după acelea, alții într-alt chip zicea; iar noi am văzut nește răvășale, care după ce l-au închis pă Stroe vornicul iar în pușcărie, și i-au făcut judecată dă moarte, și l-au pus într-un car cu 2 boi, numai cu antiriul și cu nădragii, și au pus nește priviț la car, și i-au spînzurat răvășalile acelea (ale cui vor fi fost, Dumnezeu știe), și așa cu acea pompă l-au trecut pen tîrgu, și l-au dus la mănăstirea Sneagovului, dar nu l-au omorît, ci fără voie l-au călugărit; că au și strigat: „Doamne, Doamne, fără voie îmi iaste“. Și cînd să-i puie numele: Silivestru, iar el zicea: „Nu Silevestru, ci Mahmet“. (Letopiseţul Bălenilor – Radu Popescu) - fraza lungă, prin acumulare

(f) Raportul discurs indirect (DI)/ direct (DD) / direct legat (DL)/ indirect liber (DIL) - DI: evocarea unei opinii cu marcarea distanţei, neasumare: „zic să fie zis” (cu conjunctivul) - DD: de la replici izolate - la dialog reprodus (de dimensiuni mai mari) - replica izolată, încadrată: reprodusă ca exemplară, caracterizantă - efecte autenticitate orală

discurs indirect (DI) – neasumat, cu distanţă epistemică  Mai apoi, daca s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. (Ureche, Let.)  Dzic să fie cădzut în robie un ficior a lui Ramadan (Neculce, Let.)

- Discurs direct (DD) Acolo, daca l-au dobînditu, cu multă mînie l-au mustrat şi l-au dat de viu, de l-au legat de coadele a doao cămile şi l-au slobozit prin tabără di l-au fărămat (atuncea zic să fie zis Ion vodă: „Caută că eu multe féliuri de morţi groaznice am făcut, iară această moarte n-am ştiut să o fiu făcut“). (Ureche, Let.) - caracterizare, ironie

Domniia lui Ştefan vodă Tomşea, cum s-au început în vărseri de sînge, tot aşè au trăit. Avè un ţigan calo, ce să dzice pierdzătoriŭ de oameni, ţigan gros şi mare de trup. Acela striga de multe ori înaintea lui, arătîndŭ pre boieri: „S-au îngrăşatŭ, doamne, berbecii, buni sintŭ de giunghiat”. Ştefan vodă rîdè la ceste cuvinte şi dăruia bani ţiganului (M. Costin, Let.) rrom. kaló “negru”

 Pentru unŭ diiac, care era foarte de treabă de scrisoare, s-au rugatŭ boierii să-l ierte, că ieste cărturariŭ bun. Au răspunsŭ: „Ha, ha, ha. Mai cărturarŭ decît dracul nu este altul”. Şi totuş l-au omorît şi pre acela. (M. Costin, Let.)

 Iar doamna lui, fata Brîncovanului, fiind tînără şi dezmerdată de tată-său, să bociè în gura mare munteneşte : „Aolo, aolo, că va pune taica pungă de pungă din Bucureşti pîn’ în Ţarigrad şi, dzău, nu ne va lăsa, şi iar ne vom întoarce cu domnia îndărăpt !“ (Neculce, Let.)

DD – scurt dialog  Şi fiindu oastea ungurească tocmită de strajă, la margine, i-au întrebatu pre dînşii: „Ce oameni sînteţi ?“ Ei au zis: „Sîntem păscari“. Şi aşa au trecut prin straja ungurească şi niminea nu l-au cunoscut. (Ureche, Let.)

DD – dialog- dramatizare, scenă Deci, mergînd domnul cu boiarii la viziriul și aștepta caftane, începu a întreba: „Care iaste Mareș?“ Zise: „Eu sînt“. — „Ia-l!“ Ci-l luară. „Care iaste Ghiorghie vornic?“ Zise: „Eu sînt“. — „Ia-l!“ Ci-l luară. „Care iaste Șărban?“ Ziseră: „Nu iaste“. — „Care iaste Mihai postelnic?“ — „Cesta iaste“. — „Ia-l!“ Îl luară. „Care iaste cutare, cutare?“ Îi luară pă toți, și rămase domnul singur cu ceilalți boiari. Și zise domnului: „Împăratul te-au mazîlit“. (Radu Popescu, LB, 413)

Discurs direct legat (DDL): Deci viziriul au dzis că-i: „prè lesne a plini măria ta giurămîntul“. (Neculce, Let.) = structură populară, de tipul anacolutului (discontinuitate)

Discurs indirect liber Mainte de purcesul lui Barnovschii vodă den Ustiia, un leah megiiaş de a lui, totdeauna îl sfătuiia să nu margă, să nu-şi dea viaţa fără grije pe viaţă cu grije şi cu cumpănă, arătîndu-i lunicoasă lucrurile domniei de Moldova supt împărăţie păgînă. Şi ce i-ari lipsi, fiindŭ ca şi un domnŭ în ţara lor, fără grije, cu tîrguri, cu sate? Iar Barnovschii vodă să hie răspunsŭ leahului la acéle cuvente a lui: „Dulce este domnia de Muldova!” Iară leahul cătră dînsul: „Iară şi obedzăle turceşti încă sintŭ grele!” Şi apoi aşea au ieşitŭ cuventele leahului, cum au dzis. (M. Costin, Let.) [DI – DIL – DD]

Epoca fanariotă în Muntenia şi Moldova 1711 (Mold.), 1716 (Munt.)- 1821/29 - scrierea operei lui Cantemir (1673-1723), Neculce (1676-1745), Radu Popescu etc. Repere istorice - războaie între Turcia, Rusia, Austria - orientalizare – dar şi contacte cu Occidentul

 Repere culturale - biblioteci private (ex  Repere culturale - biblioteci private (ex. Enciclopedia franceză), însemnări pe cărţi („Cercai cestu condei ca să văz cum scrie, ce scrie foarte bine”) - tipografii active în Muntenia - învăţământ în limba greacă (mărturii târzii, în secolul al XIX-lea: C. Negruzzi, I Heliade Rădulescu, Ion Ghica, N. Filimon v. şi Pompiliu Eliade – Influenţa franceză asupra spiritului public în România – Originile (1898)

- lipsa unor autori majori - cronici: Axinte Uricariul, Pseudo-Enache Kogălniceanu, Ioniţă Canta - cronici versificate - Condica lui Gheorgachi - cărţi populare

Tendinţe de unificare a dialectelor literare: influenţa muntenească - în texte bisericeşti G. Ivănescu, Istoria limbii române, 1980: 633 Gheţie (ed.) 1997: 289-290 Pseudo-Enache Kogălniceanu Letopiseţul Ţării Moldovii de la domnia întîi şi pînă la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat voevod (1733-1774): Iar Costandin-vodă, în Moldova, domné cu pace, apucîndu- să de capul preuţilor să-i înveţ<ă> carte, frămîntîndu-i în tot chipul. Înîiaş dat<ă> au poroncit de au scos pe ermonaş, călugări greci, di pin mănăstirile cele mari, orînduind preuţi de mir, zicînd că grecii cînd tămîiazi în bisărică, pe mueri, stau cîte un minut înainte fieştecărie mueri de o tămîiazi şi prăveşti den talpe pîn-în cap, puind gînd rău în capul lor asupra acelor mueri.

Poroncit-au de au adus şi cărţi pi-nţăles din Ţara Româniască, căci în Moldova nu să afla Evanghelii, Apostole şi Leturghii, dînd poroncă mitropolitul aceste cărţi să le cetiască pe-nţăles pe la bisărici, mai poroncind domnul mitropolitului şi episcopului să facă tipogrăfie fieşticari la eparhie lui, ca să să tipărească cărţi pe înţăles.

Şi aşa s-au apucat de au făcut stambă şi de atunce şi păr-acmu lucreadză acé pomeniri în pămîntul Moldovii. (…). Au mai dat vodă poroncă prin toate ţinu<tu>rile ca să cercetăză ispravnicii ţinuturilor pe preuţi, diiaconi, cari vor fi făr-de bisărică, neştiind şi carte, adică orînduiala bisăricii, pe unii ca aceşt să aibă voi a-i puni în bir cu ţăranii, ca să plătiască şi ei bir ca şi altă ţară. Şi aşa de mari frică ce avé gheţîi preuţi şi diiaconi, căci începus<ă> Costandin-vodă a orîndui preuţ învăţaţi, de umbla prin toate ţinuturile şi pin toate satile, ca să vadă ce fel de cetanii fac pe la bisărici. La cari, nu putem scrii ce frică trăgé beţii preuţ şi diiaconi, că să apucas<ă> la bătrîneţ<ă> să-i înveţ<ă> carte.

Turcisme Şăineanu, Lazăr, Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române, 2 vol., Bucureşti, 1900. Suciu, Emil, Influenţa turcă asupra limbii române, 2 vol., Bucureşti, EAR, 2009. Suciu, Emil, 101 cuvinte de origine turcă, Bucureşti, Humanitas, 2011.

straturi diferite (cumană – turca osmanlâie) unele cuvinte - intrate în fondul principal lexical (cioban, duşman, murdar, chior, chel, furtună...), altele ieşite din uz schimbări semantice şi stilistice: depreciere; fixare în registrul popular-colocvial  

Domenii  negoţ, afaceri: alişveriş, muşteriu / dugheană, magazie / tejghea, raft, cântar / geambaş, samsar, zaraf / chirie, leafă, mezat, mofluz, chilipir, amanet, saftea, oca, para  culinar: cafea, sarma, ciorbă, chiftea, ciulama, musaca, pilaf, iahnie, halva, baclava, iaurt, caşcaval, telemea, pătlăgea / ibric, tingire, tacâm / rachiu  îmbrăcămite: papuc, ciorap, fes, anteriu, basma  viaţă socială: tutun, lulea, zar, mahmur / bacşiş, ciubuc, peşcheş

 locuire: maidan, mahala, viran, cişmea, acaret, odaie, geam, cercevea, perdea, duşumea, tavan, dulap, cerdac, cearşaf  floră: lalea, zambilă  domeniul militar: buzdugan, ghiulea  administraţie: aga, devlet, dragoman, terziman, firman, alai  abstracţii, stări etc.: habar, huzur, haz, naz, chef, tabiet, dambla, hatâr; dandana, bucluc, belea, chiul, moft, marafet, tertip

 termeni de desemnare şi caracterizare (adesea depreciativă) a persoanelor: haimana, lichea, zevzec, pezevenghi, pehlivan, pişicher, mangafa; puşti, pici; chiabur, caraghios  interjecţii: haide, halal, aferim / bre  sufixe: - giu, - lîc

Exemple de schimbare semantică: calabalâc ‘cortegiu, mulţime’ fistichiu ‘de culoarea fisticului; verde-gălbui’ babalâc ‘paternitate; părinte’ coz ‘atu’ hazna ‘rezervor; vistierie; tezaur’ rahat ‘comoditate, plăcere’ (rahat lokum)

CONDICA LUI GHEORGACHI, Iaşi, 1762 Şi domnul stă în picioare dreptu domnescul său scaon şi din sânul său scoate hatişăriful cel împărătescu şi desfăcându-l şi sărutându-l şi puindu-l la fruntea sa, îl dă în mâna lui divan- efendi şi divan-efendi asemene sărutându-l, începe a-l ceti în veliglas. După sfîrşitul hatişărifului, îndată să face slobozire de toate tunurile şi începe şi mehterhaneaoa cea împărătească. După aceia Domnul şede în scaonul său.

Apoi divan‑efendisu încă îmbracă pe schemni‑agasî cu blană de samur din partea Domnului; şi după ce-l îmbracă, şede şi el în scaon. Şi apoi vel vistiernicul ceteşte tâlcuiala hatişărifului împărătescu, ce este scos pe limba ţărăi; şi apoi vel postelnicul îmbracă pe divan‑efedi şi pe vel vistiernic cu blanile ceale rânduite; şi apoi vel vistiernicul îmbracă pe toţi oamenii cei împărăteşti, cum şi pe oamenii lui schemni‑agasî, pe unii cu blane, pe alţii cu caftane, pe alţii cu capoturi şi pe alţii cu binişuri de postav, pe fieştecare după cinstea sa.

După aceasta mergu beizadealile, apoi mitropolitul, arhiereii, episcopii şi toţi boerii de sărută mâna Domnului (însă boerii şi haina cea împărătească). Deci rădicîndu-să Domnul şi cu schemni-agasî din scaonile lor, mergu în spătărie şi beau cafea şi apoi îmbracă Domnul pe caimacami cu caftane, mulţămindu-le de slujbă; iar la unii Domni au îmbrăcatu pe caimacami şi cu blane. Obiceiul cel mai vechiu au fostu că Domnii dela Ţarigrad, după ce lua Domniia, prindea căruţe cu chirie de-şi aducea agârlâcul lor şi Domnii veniia călări până la Dunăre, încă unii din Domni au venit şi în menzîl.

Turcă: HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Turcism înv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Porții otomane către marii demnitari ai imperiului și către domnii țărilor românești, purtând pecetea sultanului pentru a fi executat întocmai. – Din tc. hatti-șerif. (DEX) DIVAN-EFENDI s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) Dregător turc rezident pe lîngă domn, care a îndeplinit mai întîi sarcina de secretar al domnului, devenind mai tîrziu reprezentant permanent al Porţii în principate. METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. (DEX) SCHIMNI-AGÁSI, s. m. – Comisar al sultanului. – Var. schemni- aga(si). Tc. iskemni-agasi (Șeineanu, III, 104). Sec. XVIII, înv. (DER) SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. (DEX)

CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. (DEX) CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. BEIZADEÁ, beizadele, s. f. (Înv.) Fiu de domn; principe. – Din tc. beyzade. CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”. MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

Slavă: VEL adj. invar. (Preceda un titlu sau un rang boieresc în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Mare. Vel-logofăt. – Din sl. veliĭ. VELIGLÁS (în) loc. adv. (vsl. veliĭ glasŭ). L. V. Cu glas tare (citind). postelnic, tâlc, blană, rând, postav, slujbă. obicei

[imaginea precedentă] Primirea ambasadorului englez, Sir Robert Ainslie, de către Alexandru Vodă Moruzi din Valahia (1794), în Palatul Princiar din Bucureşti ; gravură de Luigi Mayer, din albumul ‘Views of the Ottoman Empire’, p. 19 (BAR, the Engravings Department, cota Dr GE 18 Watts W.1)

2. Grecisme Gáldi, Lásló, Les mots d’origine néo-greque en roumain, Budapest, 1939. Mai multe straturi: (a) în latina dunăreană (b) prin slavonă (afurisi, logofăt, spătar, evanghelie etc.) (c) prin contact direct (influenţă maximă în epoca fanariotă, mai ales în perioada 1770-1830) - mulţi intraţi în registrul colocvial; schimbări semantice (depreciere, ironie)

Domenii  politică, administraţie, drept, comerţ: anaforá (‚raport’), catagrafie (‚inventar’), clironomie (‚moştenire’), efor (‚administrator’), epistat (‚intendent’), protimis (‚drept de prioritate’), pantahuză (‚listă de subscripţie’) / folos, agonisi, chivernisi, misit, costisitor, lefter  ierarhie socială: protipendadă (‚primele 5 ranguri superioare’), arhondologie (‚nomenclatură’), simandicos (‚de calitate’), evghenist (‚de origine aleasă’), politicos  divertisment: sindrofie, fteatru, muzichie, cartofor, decar, rigă, table

 viaţă psihică şi socială: a plictisi, a catadicsi, a hiritisi (‚felicita’), a cabulipsi (‚a se umili’), a se sclivisi, a se afanisi (‚plictisi’), a se sinchisi, a se fandosi, a se sclifosi / anost, nostim, istericale, nevricale, pandalii, / taifas / alandala, anapoda, tiflă  sufixe: -isi (de la aoristul gr.) – extins la baze romanice: cadorisi, publicarisi - ache (diminutival): Dumitrache, muţunache...

 Pravilniceasca condică, 1780 (tradusă din gr  Pravilniceasca condică, 1780 (tradusă din gr., text bilingv) Cu osîrdie întocmită de prea cucernicul, prea înţeleptul, prea luminatul OBLĂDUITOR A TOATĂ ŢARA ROMÎNEASCĂ Domnul Domn IOAN ALEXANDRU IOAN IPSILANTE VOIEVOD. În al şaptelea an al domniei sale celei sprijinite de Dumnezeu. Sub păstorirea prea sfinţitului şi învăţatului Mitropolit Domnului Domn GRIGORIE Acum întîia oară dată la tipar în limba grecească şi a ţării.

Copiii şi nepoţii lor, ca unii ce sînt rude de jos (adică cationdes), să protimisesc de toate rudele ceale de sus (adică aniondes) şi toţi aceşti aniondes să protimisesc de rudele toate ceale de alăturea.   protimisí (-sésc, -ít), vb. – A prefera, a da prioritate. Ngr. προτιμῶ, viitor προτιμήσω (Tiktin; Gáldi 242). – Der. protimisis, s. f. (preferință), din ngr. προτίμησις. Sec. XVIII, înv.

3. Influenţe romanice - perioadă de amestec al influenţelor : turcă, greacă, limbi romanice Ienăchiţă Văcărescu, Istorie a preaputernicilor împăraţi othomani, adunată şi alcătuită pă scurt dă dumnelui Ianache Văcărescul... (ms., cca 1788-1791)

Dântr-aceşti istornici trei mi s-au întâmplat a vedea şi a citi: pă Naima, pă Raşid şi pă Subhî, carii au scris cu atâtea frumoase teginişuri şi istileahuri sau metafore şi idiotizme şi potriviri la cuvinte şi la ziceri în periode ce le numescu turcii cafiele, după obiceiul limbii lor, istoriile multor înpăraţi după vremi; precumu şi alţi înnaintea acestora şi în urmă, până acum, cum şi astăzi iaste scriitor slăvitul Eiveri efendi.

Nu cu mai puţin gustu au alcătuit istoriile turceşti şi mulţi alţi istornici greci, latini, franţezi şi itali, dântru ale cărora istorii cu multă băgare dă seamă , făcând o adunare, arăt pă scurt toate câte ar putea da o idee pă dăplin la cititori dă curgerea, starea şi otcârmuirea înpăraţilor othomani.

Întrând la uşă văzuiu pă chesarul în mijlocul casii făr-dă capelă, în picere şi dă locu călcând doi paşi am îngenucheat turceşte şi puindu-m capul în pământ, vrând să-l arâdicu, m-am pomenit cu mâna chesarului la cap, zicându-m că nu face trebuinţă dă această ţirimonie şi să mă arâdicu; şi vrând să-i sărut mâna, au tras-o. Şi m-au cunoscut dă când mă văzuse la 73 la Braşov şi îndată mi-au zis: Sinior Vacarescule, dumn<eata> în Vienna? Cum au fostu cu putinţă a veni, aflându-te şi conselier al prinţipatului?

Am răspunsu cu multă smerenie că: "Un prinţip plin dă jale şi un prinţipat plin dă întristăciune mi-au dat lacrămile lor în pumni, rugându-mi-să ca să le aduc şi să le vărsu la picioarele sfintei tale măriri şi să pociu printr- această vărsare a lacrămelor lor să dăşărt dân comorile cele nedâşărtateale milostivirii / tale o clemenţă spre a înveseli aceşti ochi cu vederea întoarcerii acestor doi fii ai prinţipului Ypsilant în Valahia."

- uzul intens al turcismelor şi al grecismelor persistă până la jumătatea secolului al XIX-lea - ulterior, utilizări literare (evocări arhaizante) Caragiale : Kir Ianulea ; personaje mai în vârstă (Jupân Dumitrache, Trahanache)