Perioada de tranziţie spre epoca modernă (1780-1830) Curs 8 (7.04.2015) Perioada de tranziţie spre epoca modernă (1780-1830) Epoca fanariotă. Şcoala Ardeleană Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs, III)

Epoca fanariotă 1711 (Mold.), 1716 (Munt.)- 1821/29 - scrierea operei lui Cantemir (1673-1723), Neculce (1676-1745), Radu Popescu Repere istorice - războaie între Turcia, Rusia, Austria - orientalizare – dar şi contacte cu Occidentul

 Repere culturale - biblioteci private (ex  Repere culturale - biblioteci private (ex. Enciclopedia franceză), însemnări pe cărţi („Cercai cestu condei ca să văz cum scrie, ce scrie foarte bine”) - tipografii active în Muntenia - învăţământ în limba greacă (mărturii târzii, în secolul al XIX-lea: C. Negruzzi, I Heliade Rădulescu, Ion Ghica, N. Filimon v. şi Pompiliu Eliade – Influenţa franceză asupra spiritului public în România – Originile (1898)

- lipsa unorautori majori - cronici: Axinte Uricariul, Ioniţă Canta - cronici versificate - Condica lui Gheorgachi - cărţi populare

1. Turcisme Şăineanu, Lazăr, Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române, 2 vol., Bucureşti, 1900. Suciu, Emil, Influenţa turcă asupra limbii române, 2 vol., Bucureşti, EAR, 2009. Suciu, Emil, 101 cuvinte de origine turcă, Bucureşti, Humanitas, 2011.

straturi diferite (cumană – turca osmanlâie) unele cuvinte - intrate în fondul principal lexical (cioban, duşman, murdar, chior, chel, furtună...), altele ieşite din uz schimbări semantice şi stilistice: depreciere; fixare în registrul popular-colocvial  

Domenii  negoţ, afaceri: alişveriş, muşteriu / dugheană, magazie / tejghea, raft, cântar / geambaş, samsar, zaraf / chirie, leafă, mezat, mofluz, chilipir, amanet, saftea, oca, para  culinar: cafea, sarma, ciorbă, chiftea, ciulama, musaca, pilaf, iahnie, halva, baclava, iaurt, caşcaval, telemea, pătlăgea / ibric, tingire, tacâm / rachiu  îmbrăcămite: papuc, ciorap, fes, anteriu, basma  viaţă socială: tutun, lulea, zar, mahmur / bacşiş, ciubuc, peşcheş

 locuire: maidan, mahala, viran, cişmea, acaret, odaie, geam, cercevea, perdea, duşumea, tavan, dulap, cerdac, cearşaf  floră: lalea, zambilă  domeniul militar: buzdugan, ghiulea  administraţie: aga, devlet, dragoman, terziman, firman, alai  abstracţii, stări etc.: habar, huzur, haz, naz, chef, tabiet, dambla, hatâr; dandana, bucluc, belea, chiul, moft, marafet, tertip

 termeni de desemnare şi caracterizare (adesea depreciativă) a persoanelor: haimana, lichea, zevzec, pezevenghi, pehlivan, pişicher, mangafa; puşti, pici; chiabur, caraghios  interjecţii: haide, halal, aferim / bre  sufixe: - giu, - lîc

Exemple de schimbare semantică: calabalâc ‘cortegiu, mulţime’ fistichiu ‘de culoarea fisticului; verde-gălbui’ babalâc ‘paternitate; părinte’ coz ‘atu’ hazna ‘rezervor; vistierie; tezaur’ rahat ‘comoditate, plăcere’ (rahat lokum)

CONDICA LUI GHEORGACHI, Iaşi, 1762 Şi domnul stă în picioare dreptu domnescul său scaon şi din sânul său scoate hatişăriful cel împărătescu şi desfăcându-l şi sărutându-l şi puindu-l la fruntea sa, îl dă în mâna lui divan-efendi şi divan-efendi asemene sărutându-l, începe a-l ceti în veliglas. După sfîrşitul hatişărifului, îndată să face slobozire de toate tunurile şi începe şi mehterhaneaoa cea împărătească. După aceia Domnul şede în scaonul său.

Apoi divan‑efendisu încă îmbracă pe schemni‑agasî cu blană de samur din partea Domnului; şi după ce-l îmbracă, şede şi el în scaon. Şi apoi vel vistiernicul ceteşte tâlcuiala hatişărifului împărătescu, ce este scos pe limba ţărăi; şi apoi vel postelnicul îmbracă pe divan‑efedi şi pe vel vistiernic cu blanile ceale rânduite; şi apoi vel vistiernicul îmbracă pe toţi oamenii cei împărăteşti, cum şi pe oamenii lui schemni‑agasî, pe unii cu blane, pe alţii cu caftane, pe alţii cu capoturi şi pe alţii cu binişuri de postav, pe fieştecare după cinstea sa.

După aceasta mergu beizadealile, apoi mitropolitul, arhiereii, episcopii şi toţi boerii de sărută mâna Domnului (însă boerii şi haina cea împărătească). Deci rădicîndu-să Domnul şi cu schemni-agasî din scaonile lor, mergu în spătărie şi beau cafea şi apoi îmbracă Domnul pe caimacami cu caftane, mulţămindu-le de slujbă; iar la unii Domni au îmbrăcatu pe caimacami şi cu blane. Obiceiul cel mai vechiu au fostu că Domnii dela Ţarigrad, după ce lua Domniia, prindea căruţe cu chirie de-şi aducea agârlâcul lor şi Domnii veniia călări până la Dunăre, încă unii din Domni au venit şi în menzîl.

Turcă: HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Turcism înv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Porții otomane către marii demnitari ai imperiului și către domnii țărilor românești, purtând pecetea sultanului pentru a fi executat întocmai. – Din tc. hatti-șerif. (DEX) DIVAN-EFENDI s.m. (în Ev. Med., în Ţările Rom.) Dregător turc rezident pe lîngă domn, care a îndeplinit mai întîi sarcina de secretar al domnului, devenind mai tîrziu reprezentant permanent al Porţii în principate. METERHANEÁ, meterhanele, s. f. (Înv.) Muzică turcească în care predominau tobele; p. restr. tobă. – Din tc. mehterhane. (DEX) SCHIMNI-AGÁSI, s. m. – Comisar al sultanului. – Var. schemni-aga(si). Tc. iskemni-agasi (Șeineanu, III, 104). Sec. XVIII, înv. (DER) SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. (DEX)

CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. (DEX) CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. BEIZADEÁ, beizadele, s. f. (Înv.) Fiu de domn; principe. – Din tc. beyzade. CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”. MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil.

Slavă: VEL adj. invar. (Preceda un titlu sau un rang boieresc în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Mare. Vel-logofăt. – Din sl. veliĭ. VELIGLÁS (în) loc. adv. (vsl. veliĭ glasŭ). L. V. Cu glas tare (citind). postelnic, tâlc, blană, rând, postav, slujbă. obicei

[imaginea precedentă] Primirea ambasadorului englez, Sir Robert Ainslie, de către Alexandru Vodă Moruzi din Valahia (1794), în Palatul Princiar din Bucureşti gravură de Luigi Mayer, din albumul ‘Views of the Ottoman Empire’, p. 19 (BAR, the Engravings Department, cota Dr GE 18 Watts W.1)

2. Grecisme Gáldi, Lásló, Les mots d’origine néo-greque en roumain, Budapest, 1939. Mai multe straturi: (a) în latina dunăreană (b) prin slavonă (afurisi, logofăt, spătar, evanghelie etc.) (c) prin contact direct (influenţă maximă în epoca fanariotă, mai ales în perioada 1770-1830) - mulţi intraţi în registrul colocvial; schimbări semantice (depreciere, ironie)

Domenii  politică, administraţie, drept, comerţ: anaforá (‚raport’), catagrafie (‚inventar’), clironomie (‚moştenire’), efor (‚administrator’), epistat (‚intendent’), protimis (‚drept de prioritate’), pantahuză (‚listă de subscripţie’) / folos, agonisi, chivernisi, misit, costisitor, lefter  ierarhie socială: protipendadă (‚primele 5 ranguri superioare’), arhondologie (‚nomenclatură’), simandicos (‚de calitate’), evghenist (‚de origine aleasă’), politicos  divertisment: sindrofie, fteatru, muzichie, cartofor, decar, rigă, table

 viaţă psihică şi socială: a plictisi, a catadicsi, a hiritisi (‚felicita’), a cabulipsi (‚a se umili’), a se sclivisi, a se afanisi (‚plictisi’), a se sinchisi, a se fandosi, a se sclifosi / anost, nostim, istericale, nevricale, pandalii, / taifas / alandala, anapoda, tiflă  sufixe: -isi (de la aoristul gr.) – extins la baze romanice: cadorisi, publicarisi - ache (diminutival): Dumitrache, muţunache... 

 Pravilniceasca condică, 1780 (tradusă din gr., text bilingv) Cu osîrdie întocmită de prea cucernicul, prea înţeleptul, prea luminatul OBLĂDUITOR A TOATĂ ŢARA ROMÎNEASCĂ Domnul Domn IOAN ALEXANDRU IOAN IPSILANTE VOIEVOD. În al şaptelea an al domniei sale celei sprijinite de Dumnezeu. Sub păstorirea prea sfinţitului şi învăţatului Mitropolit Domnului Domn GRIGORIE Acum întîia oară dată la tipar în limba grecească şi a ţării.

Copiii şi nepoţii lor, ca unii ce sînt rude de jos (adică cationdes), să protimisesc de toate rudele ceale de sus (adică aniondes) şi toţi aceşti aniondes să protimisesc de rudele toate ceale de alăturea.   protimisí (-sésc, -ít), vb. – A prefera, a da prioritate. Ngr. προτιμῶ, viitor προτιμήσω (Tiktin; Gáldi 242). – Der. protimisis, s. f. (preferință), din ngr. προτίμησις. Sec. XVIII, înv.

- perioadă de amestec al influenţelor : turcă, greacă, limbi romanice Ienăchiţă Văcărescu, Istorie a preaputernicilor împăraţi othomani, adunată şi alcătuită pă scurt dă dumnelui Ianache Văcărescul... (ms., cca 1788-1791)

Dântr-aceşti istornici trei mi s-au întâmplat a vedea şi a citi: pă Naima, pă Raşid şi pă Subhî, carii au scris cu atâtea frumoase teginişuri şi istileahuri sau metafore şi idiotizme şi potriviri la cuvinte şi la ziceri în periode ce le numescu turcii cafiele, după obiceiul limbii lor, istoriile multor înpăraţi după vremi; precumu şi alţi înnaintea acestora şi în urmă, până acum, cum şi astăzi iaste scriitor slăvitul Eiveri efendi.

Nu cu mai puţin gustu au alcătuit istoriile turceşti şi mulţi alţi istornici greci, latini, franţezi şi itali, dântru ale cărora istorii cu multă băgare dă seamă , făcând o adunare, arăt pă scurt toate câte ar putea da o idee pă dăplin la cititori dă curgerea, starea şi otcârmuirea înpăraţilor othomani.

Întrând la uşă văzuiu pă chesarul în mijlocul casii făr-dă capelă, în picere şi dă locu călcând doi paşi am îngenucheat turceşte şi puindu-m capul în pământ, vrând să-l arâdicu, m-am pomenit cu mâna chesarului la cap, zicându-m că nu face trebuinţă dă această ţirimonie şi să mă arâdicu; şi vrând să-i sărut mâna, au tras-o. Şi m-au cunoscut dă când mă văzuse la 73 la Braşov şi îndată mi-au zis: Sinior Vacarescule, dumn<eata> în Vienna? Cum au fostu cu putinţă a veni, aflându-te şi conselier al prinţipatului?

Am răspunsu cu multă smerenie că: "Un prinţip plin dă jale şi un prinţipat plin dă întristăciune mi-au dat lacrămile lor în pumni, rugându-mi-să ca să le aduc şi să le vărsu la picioarele sfintei tale măriri şi să pociu printr-această vărsare a lacrămelor lor să dăşărt dân comorile cele nedâşărtateale milostivirii / tale o clemenţă spre a înveseli aceşti ochi cu vederea întoarcerii acestor doi fii ai prinţipului Ypsilant în Valahia."

- uzul intens al turcismelor şi al grecismelor persistă până la jumătatea secolului al XIX-lea - ulterior, utilizări literare (evocări arhaizante) Caragiale : Kir Ianulea ; personaje mai în vârstă (Jupân Dumitrache, Trahanache)

B. Şcoala ardeleană - centrul cultural – în Transilvania - preocupare constantă pentru normarea şi modernizarea limbii - produsul Unirii de la 1700 cu Biserica Catolică – greco-catolici, uniţi (mulţi, feţe bisericeşti) - accesul la şcoli din Viena, Roma = contact cu cultura latină

- principali reprezentanţi : Samuil Micu (Klein) [călugăr, profesor, teolog], Gheorghe Şincai [călugăr, director al învăţământului greco-catolic din Transilvania, Petru Maior [protopop greco-catolic], Ion Budai Deleanu [consilier la Curtea de Apel, Lvov] - alţii : Paul Iorgovici, Radu Tempea, Ioan Molnar-Piuariu, C. Diaconovici-Loga

Contribuţia la dezvoltarea limbii literare : idei, teorii & practică (a) Afirmarea latinităţii limbii (b) Scrierea cu alfabet latin şi grafie etimologică (c) elaborare conştientă a unei variante “înalte”, superioare - Încercări de normare : gramatici şi dicţionare - Modernizarea limbii – îmbogăţirea lexicului (d) Scrisul lor (manuale, dicţionare, traduceri, scrieri ştiinţifice şi literare, scrieri bisericeşti)

(a) Afirmarea latinităţii limbii şi a romanităţii poporului - susţinută sistematic ; şi scop politic – afirmarea etnică - exagerări puriste : puri romani, fără element dacic şi alte influenţe ex. Petru Maior (Istoria...) : « însăşi strălucirea sângelui roman încă destul era a împedeca pre romani, ca să nu se căsătorească cu unele varvare cum erau muierile dache » - observaţia lui Petru Maior că la baza limbii române a stat (la fel ca în cazul celorlalte limbi romanice) latina populară, nu cea clasică

(b) Scrierea cu alfabet latin şi grafie etimologică Micu publică în 1779 o Carte de rogacioni cu litere latine Micu & Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780 (ed. a 2a 1805) - scrisă în latină, iar exemplele în română sunt transcrise în alfabet latin - reguli etimologice

si = ....... di = ........ ss = ......... a = ......, ........ ct = ............ siesse siepte oct diece doa dieci si un o suta doa sute

- P. Maior, 1819 – Orthographia romana sive latino-valachica (reprodusă în Lexiconul de la Buda, 1825)

P. Maior, Dialogul asupra limbii române... : De câte ori nu mi s-a întâmplat mie, de îndoindu-mă de vreun cuvânt, oare latinesc este, cât l-am scris cu slove sau litere latine, îndată cu strălucire i se văzu latina lui faţă, şi părea că râde asupra mea de bucurie că l-am scăpat de sclavie şi de caliceştile ciriliceşti petece…

practic, principalele opere au fost scrise (cele istorice, rămase în manuscris) şi publicate cu alfabet chirilic (cele religioase, care riscau acuzaţii de erezie – şi cele didactice, care trebuiau să fie accesibile)

Gheorghe Şincai, Catehismul cel mare cu întrebări, şi respunsuri alcătuit, şi întocmit pentru folosul, şi procopsala tuturor Şcoalelor Normăleşti a Neamului Rumânesc, Blaj, 1783

Petru Maior, Istoria Besearicei Românilor atât acestor din coace, precum şi acelor din colo de Dunăre, Buda, 1813.

(c) elaborare conştientă a unei variante “înalte”, superioare evocă o corupere, stricăciune a limbii > propun îndreptarea, perfecţionarea, normarea Budai-Deleanu, Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești (ms., cca 1815-20): „limba muselor”, care „să află la toate neamurile politicite” [= civilizate]

este în sine tot aceieşi limbă a norodului de obşte, numa cît este mai curată şi curăţită de toate smintelile ce să află la limba de obşte a gloatei, cu un cuvînt, este limba lămurită şi adusă la regule gramăticeşti, apoi şi înmulţită cu cuvinte obicinuite la învăţături, care nu să află la vorba de obşte

ierarhie a registrelor model raţionalist Diacul: Aşadar noi vorbim şi am vorbit până acum rău? Dascalul: Deacă vom socoti limba noastră românească cum să vorbeşte de obşte şi nu vom pune alt scopos al voroavei fără numa ca să ne slujască spre înţelesul unui cu altul, atunci cu adevărat că am vorbit bine după vorba obicinuită.

Dar, luând aminte, de altă parte, că, aflându-ne în vreo soţietate aleasă unde thema voroavei este asupra osăbite meşterii sau pentru vreo ştiinţă, ba unde trebuie câte o dată cu voroavă bine tocmită a face cuvânt înainte unor persoane de frunte, iar materia de care grăim nu este de lucruri obicinuite în vorba cea de toate dzilele, atunci, de bună samă, nu putem vorbi cum vorbeşte Oprea cu Bucur în pădure, ci ne caută a pune toată silinţa ca voroava noastră să fie aşa dreasă şi rînduită, ca din period în period şi din cuvânt în cuvânt să aibă nu numa legătura firească, ci şi măsura după care s-au aşezat graiul omenesc.

- limba bisericească ? – parţial “Putere-ş eu aici aduce prea multe pilde de smintele ce să află la toate cărţile besericeşti...” Ex.: L-au chemat pre el; mi-au dat mie Diacul: „Mie-m pare că aceste să dzic bine româneşte şi nu ştiu, nice am audzit, ca să să dzică într-alt chip” Dascalul: „aceste chipuri de vorbă şi dziceri sint foarte smintite” - criteriul raţionalităţii vs. criteriul uzului

(c1) Încercări de normare : gramatici şi dicţionare prima gramatică tipărită şi cunoscută de străini: Micu & Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780 (ed. a 2a 1805) - uz didactic 

– primul dicţionar ştiinţific, modern: Lexiconul de la Buda (1825) = Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu, care de mai mulți autori în cursul a treizeci și mai multor ani s-au lucrat... cca 10.000 cuvinte - ortografia lui S. Micu pune în circulaţie neologisme latino-romanice, în forme care se vor impune : conversaţie, examen, modă indică genul, formele de plural, femininul adjectivelor, la verb – prezentul, infinitivul, participiul conţine unele forme populare şi regionale (ardeleneşti)

Budai-Deleanu, Lexicon românesc-nemţesc, manuscris, 1818

(c2) Modernizarea limbii – îmbogăţirea lexicului indică drept sursă principală latina şi limbile romanice recomandă eliminarea cuvintelor nelatine neintrate în uzul general s-au ferit de exagerări recomandă calcuri (din care multe nu se vor impune)

Paul Iorgovici , Observații de limbă rumânească, 1799 recomandă ca mod de a introduce în limbă şi de adaptare folosirea rădăcinilor latine păstrate ex. pornind de la parte (moştenit) se introduc particular, parţial, repartiţie etc. va fi un principiu fundamental : modelarea împrumuturilor târzii după modelul cuvintelor moştenite

(d) Opera numeroase scrieri şi traduceri religioase scrieri istorice lucrări de popularizare scrieri filologice scrieri literare  

1. numeroase scrieri şi traduceri religioase - episcopul Petru Pavel Aron: o traducere românească a Bibliei, prin anii 1760-1761, pornind de la Vulgata – ms. Ediţie modernă 2005 - Biblia de la Blaj din 1795 (Biblia lui Micu) = cea de-a doua traducere integrală tipărită în limba română http://www.history-cluj.ro/Biblia/pag4.htm Ediţie modernă 2000 - influenţă mare

2. scrieri istorice Gh. Şincai, Hronica românilor și a mai multor neamuri, ms. cca 1780-1811 Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812

3. lucrări de popularizare Ex. Petru Maior: Învățătură de a face sirup și zahăr din mustul tuleilor de cucuruz, după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep. Neuhold, Buda, 1812; Disertație a lui Ioan Burger - M. D. despre zahăr, carele din must de tulei de cucuruz și de jugastru se face, Buda, 1813; Învățătură despre agonisirea viței de vie și despre măiestria de a face vin, vinars și oțet, întocmită de autorii Saptal, Rozier, Parmentier și Dussieux și întru acest chip scurtată de abatul Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813; Învățătură pentru ferirea și doftoriia boalelor celor ce se încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum și a cailor, a oilor și a porcilor, Buda, 1816.

4. Scrieri filologice Petru Maior, Disertație pentru începutul limbei românești și Disertație pentru literatura cea vechie a românilor Petru Maior, Ortographia româna și latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu anexa: Dialog pentru începutul limbii române întră nepot și unchiu, Buda, 1819

Ion Budai-Deleanu – manuscrise Temeiurile gramaticii românești Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești, lucrare neterminată Teoria ortografiei românești cu litere latinești, Fundamenta grammatices linguae romanicae seu ita dictae valachicae Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc

5. scrieri literare  Ion Budai-Deleanu - Țiganiada - capodoperă rămasă în manuscris – n-a influenţat dezvoltarea limbii literare - var. I cca 1800, II cca 1812 - publicate: I 1876-77; II 1925 Interes lingvistic: „teoretizare”, metatext - in Prolog şi în note, practica diferenţierii stilistice (polifonie); cuvinte explicate, jocuri de cuvinte, indicaţii de registru, parafraze

Prolog:  „neajungerea limbii cu totul mă desmântă” [=descurajează]  scopul demonstrativ caracterizare (toposul modestiei, ironie, spirit ludic): „jucăreauă” Preocuparea pentru limbă şi stil -

Cu toate aceste, răpit fiind cu nespusă poftă de a cânta ceva, am izvodit această poeticească alcătuire, sau mai bine zicând jucăreauă, vrând a forma ș-a introduce un gust nou de poesie romănească, apoi și ca prin acest feliu mai ușoare înainte deprinderi să se învețe tinerii cei de limbă iubitori a cerca și cele mai rădicate și mai ascunse desișuri a Parnasului, unde lăcuiesc musele lui Omer și a lui Virghil!...

Fiindcă Florescu, ca un om bine născut și cu bune învățături, nu vorbește așa de obște ca țiganii, ci cu un stil mai ales și rădicat, pentru aceasta am socotit să tălmăcesc gândurile lui pentru unii, care doară nu-l vor înțălege. Deci, zice el că...

Întâi caută a lua aminte că poetul, în voroava sa de obște, să țâne pretutindene de chipul vorbei de obște și întrebuințază cuvinte obștite între țărani, afară de tâmplări când vorbește altcineva, căci atunci așa-ș chibzuiește voroava, ca să fie cuviincioasă persoanei care vorbește.

Ah! căruntă vechie cinstită! Unde-s a tale sânte tocmele?... Ce urgie-acum lumea-întărâtă Ș-o-înneacă-întru cel noian de rele?  Și zicând: „Na mâncă-ți-l, o, câne! Dacă-i mâncași pe dragul tătucă!..." Bunul voievod ș-uitasă de sine Și-i părea că vede o nălucă, Răsturnat de-alungul pe pământ Trezindu-să cu nasul frânt

- elemente arhaice (sânt „sfânt”), populare şi regionale: a dăcula „a deşela în bătaie”, clisă „slănină”, curechi „varză” etc.   Ex.: Mulțămim... mai vîrtos pentru mălai și clisă