Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs, anul III) Curs 4 (14.03.2017) Limba română literară în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea (perioada 1640-1780) Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs, anul III)

1. Specificul perioadei 2. Contextul istoric şi cultural 3. Principalele scrieri A. Scrieri religioase B. Scrieri juridice C. Scrieri istoriografice D. Scrieri literare E. Varia 4. Discursul teoretic - reflecţii despre limbă 4.1. „Neajungerea limbii” 4.2. Soluţia: împrumutul lexical 4.3. Limba şi prestigiul cultural 4.4. Diferenţiere regională 4.5. Originea latină (şi unitatea)

1. Specificul perioadei  impunerea limbii române ca limbă oficială şi limbă de cultură - din a 2-a jumătate a secolului al XVII-lea – naţionalizarea serviciului divin; traducerea unor cărţi de slujbă; idee susţinută de cărturari, mitropoliţi centrul de greutate al dezvoltării limbii literare – în Moldova + Ţara Românească; în a doua jumătate a secolului XVIII revine în Transilvania, prin Şcoala Ardeleană

 diversificare stilistică – dezvoltarea unei literaturi laice - consolidarea stilului juridic - scrieri istorice originale: cronicarii - începuturile creării de terminologii (ex. astronomică, filosofică) - literatură originală

 mari personalităţi culturale - stiluri individuale: Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir

diversitate dialectală – dar şi tendinţe de unificare - se consolidează dialectele literare ex.: Pravila lui Vasile Lupu - preluată cu adaptări lingvistice regionale de pravila lui Matei Basarab - influenţe reciproce ale variantelor; cea modovenească – capătă prestigiu prin personalităţi bisericeşti şi culturale, prin tipărire şi editare de cărţi ex.: Spătarul Milescu şi Biblia de la Bucureşti

influenţe externe lingvistice şi culturale - se reduce influenţa slavă - creşte rolul influenţei greceşti (în M, ŢR) - influenţă turcă, maghiară, poloneză – în viaţa cotidiană şi în cultură; manifestate regional - modele latino-romanice - pentru oamenii de cultură (Miron Costin, C. Cantacuzino, D. Cantemir)  

2. Contextul istoric şi cultural - accentuare a dominaţiei turceşti - domnitori importanţi din punct de vedere cultural – V. Lupu (1634-1653), M. Basarab (1632-1654), Ş. Cantacuzino (1678-1688), C. Brâncoveanu (1688-1714) ex. Matei Basarab – „restaurare” a slavonismului cultural: tipărituri, legături cu Kievul (mitropolitul Petru Movilă) etc. Antim Ivireanul – tipăreşte cărţi în română, greacă, pentru Siria, Georgia etc. - ţările române – focar cultural ortodox

partide boiereşti importante; boieri cărturari, erudiţi Muntenia: Udrişte Năsturel, Constantin Cantacuzino (studii la Padova), Radu şi Şerban Greceanu, Radu Popescu Moldova: Gr. Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Nicolae Milescu, Ion Neculce mitropoliţi: Moldova - Varlaam, Dosoftei Ţara Românească – Antim Ivireanul Transilvania – Simeon Ştefan

studii la Constantinopol, Padova etc. şcoala/Academia de la Trei Ierarhi (Vasile Lupu, 1640); şcoala de la Sf. Sava (1688 Şerban Cantacuzino, 1694 Constantin Brâncoveanu: Academie domnească) – în limba greacă

3. Principalele scrieri A. Scrieri religioase Evanghelia învăţătoare de la Govora (Oltenia) – 1642 Varlaam (Moldova) Cazania, 1643, Iaşi (Trei ierarhi) – circulaţie largă

Varlaam, Răspunsul împotriva catihismusului calvinesc - 1645 - prima lucrare polemică, argumentativă, originală “Pentr-aceaea, iubiţii miei fii, tâmplându-mi-se estimp în părţile Ţărâi Româneşti, cu treabe domneşti şi a nărodului, în Târgovişte, cu cea mai de frunte şi mai de-a firea vorovind, mai vârtos cu oarecare boiarin cinstit şi slovesnic şi a toată destoiniciia şi înţeleagerea harnic, dirept pravoslavnic creştin, al doile logotet şi frate Doamnei a bunului credincios şi a luminatului Domn Io Matei voivodă, cu mila lui Dumnedzău domnul Ţărâi Româneşti, dumnealui Udrişte Năsturel, carele, ca un iubitori de învăţături şi socotitoriu credinţei ceii direapte, în mijlocul altor cărţi noao ce mi-au arătat, adusu-mi-au şi o cărţulie mică în limba noastră românească tipărită.”

“Şi deac-am cetit, am vădzut sămnul ei scris Catihizmus creştinesc, carea o am aflat plină de otravă de moarte sufletească, de care lucru, iubiţii miei fii, mărturisesc înnaintea lui Dumnedzău cu firea mea că mare grije şi multă scârbă au cuprins sufletul şi inima mea. (...) cândai cu aceaste minciuni şi amăgituri cu carile cearcă şi ispitesc în tot chipul să poată afla pre neştine prostac şi neştiutori, să-l sparie cu mărturiia svintei scripturi, carile fără de cale le-au pus şi rău le tâlcuiesc cătră a lor perire. Pentr-aceaea am socotit că am o datorie mare să fac răspuns şi să arăt strâmbătura şi tâlcul cel rău a lor, ce tâlcuiesc rău şi strâmbadză scriptura svântă.”

Obs. lingvistice: SINTAXA relativa la distanţă faţă de antecedent LEXIC cândái adv. cumva, poate, doară

Ex.: “Apostolii învaţă să îmble credincioşii în fapture bune, că credinţa fără fapture iaste moartă, iară ei dzic că nu trebuiesc fapture bune, numai credinţa. Apostolii învaţă să postească şi să să roage şi să să ţie în curăţie la vreame de rugă spre dzile mari dumnedzăieşti. Ei dzic că nu-i nemică aceaea. Apostolii învaţă să aibă pocăinţă şi ispoveadanie, iară ei dzic ş-aceasta că nu-i nemică. “

“Apostolii învaţă cum Dumnedzeu nu iaste începătoriu răului, iară ei dzic că de la Dumnedzeu iaste răul şi munca omului, care lucruri dzicem că nice păgânii, turcii, tătărâi încă n-au aceastea învăţături întunecate şi de Dumnedzeu urâte, cu carile calvinii şi liutereanii nu sint următori şi credzători evangheliei svinte, nice ascultători apostolilor, ce sânt luptători şi vrăjmaşi şi strimbători svintei scripturi a svintei evanghelii şi apostolilor.”

- Noul Testament de la Bălgrad [=Alba Iulia], 1648 (Transilvania) - S - Noul Testament de la Bălgrad [=Alba Iulia], 1648 (Transilvania) - S. Ştefan - Dosoftei, Psaltirea pre versuri tocmită, Uniev [=Univ, Ucraina], 1673 Viaţa şi petrecerea sfinţilor, Iaşi, 1682-1686 - Biblia de la Bucureşti / a lui Şerban Cantacuzino, 1688 - traducerea lui N. Milescu

NOUL TESTAMENT sau ÎMPĂCAREA AU LEAGEA NOAO a lui Iisus Hristos Domnului nostru. Izvodit cu mare socotinţă, den izvod grecescu şi slovenescu, pre limbă rumânească cu îndemnaria şi porunca denpreună cu toată cheltuiala a măriei sale GHEORGHE RACOŢI craiul Ardealului. Tipăritu-s-au întru a mării sale tipografie, dentîiu noou în Ardeal, în cetatea BELGRADULUI Anii de la întruparea Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos 1648 luna lui ghenariu 20.

BIBLIA adecă DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ ale cei vechi şi ale cei noao leage. toate care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţeleagerea limbii rumâneşti, cu porunca preabunului creştin şi luminatului domn IOAN ŞĂRBAN CANTACOZINO BASARABA VOIEVOD şi cu Îndemnarea dumnealui COSTANDIN BRÂNCOVEANUL, MARELE LOGOFĂT, Nepot de sor al Măriei Sale....

NT 1648: Şi zisără unul cătră alalt: „Să nu o NT 1648: Şi zisără unul cătră alalt: „Să nu o* spintecăm, ce să aruncăm sorţi pre ia, a cui va fi”. Ca să să împle Scriptura zicând „Împărţiră veşmintele Meale loruşi, şi pre dulama Mea aruncară sorţi“; viteajii făcură aceaia. [Ioan 19, 24]   *dulama BB 1688: Deci ziseră întru ei: „Să nu-l* spintecăm pre el, ce să aruncăm sorţi pentru el, al cui va fi!”; ca Scriptura să se plinească, ceaea ce zice: „Împărţiră hainele Meale lor, şi pre îmbrăcămintea Mea puseră sorţi”. Deci slujitorii aceastea au făcut. [Ioan 19, 24] **veşmântul

“NTB (...) este o traducere care încearcă să vehiculeze către cititor un conţinut şi care încearcă să se pună la dispoziţia cititorului, fără ca eventualele explicaţii sau interpretări de ordin teologic să mai necesite precedenţa unor explicaţii de ordin lingvistic.(...) Cel de-al doilea text, Biblia de la Bucureşti, este o prelucrare, destul de fidelă, a textului ardelenesc. Spre deosebire de acesta, însă, textul muntenesc urmăreşte să obţină, mai cu seamă, adecvarea la textul grecesc. Această traducere nu se mai centrează pe cititor, ci pe textul sacru şi pe limba sa. După ce NTB încercase a oferi cititorului un conţinut în termeni familiari şi accesibili, BB încearcă să ofere culturii române un text elaborat pe baza unui model de prestigiu, cel grecesc. De aceea, revizorii BB se vor servi de NTB, însă vor fi concentraţi pe adecvarea la textul grecesc.” (Al. Gafton, Particularităţi ale traducerii în Biblia de la Bucureşti şi în Noul Testament de la Bălgrad. Cu ilustrări din Epistola lui Iacov, Limba română, 2011)

- Ioan Zoba din Vinţ – Sicriul de aur, Sebeş, 1683 - Antim Ivireanul – Didahii – ms. cca 1722 - reeditări, cărţi de ritual

traduceri: Radu Greceanu traduce Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1691) Radu şi Şerban Greceanu - Mărgăritarele lui Ioan Gură de Aur (1691) - teologie şi morală religioasă (limbaj abstract, conceptualizare); consolidarea oratoriei bisericeşti - importanţa pentru literatură: tehnici narative; versificaţie

Începuturi filosofice - Cantemir, Divanul, 1698 BB 1688: A lui Iosip la Macavei carte, adecă pentru sîngurul—ţiitoriul gînd* “Prea filosofesc cuvînt, vrînd a arăta de iaste sîngur-stăpînitoriu patemelor cel bun credincios gînd. (...) Cercăm dară acum de sîngur-ţiitoriu iaste patemilor gîndul, şi aleagem ce poate fi gîndul şi ce e patima, şi cîte-s ale patemilor chipuri, şi de biruiaşte gîndul pre toate aceastea.” *peri autokratoros logismon

B. Scrieri juridice Pravila lui Vasile Lupu – Iaşi, 1646 [Carte românească de învăţătură] Pravila lui Matei Basarab – Târgovişte, 1652 [Îndreptarea legii]  

C. Scrieri istoriografice – majoritatea în manuscris, copii târzii Moldova: Ureche, M. Costin, Neculce, Nicolae Costin, Axinte Uricariul, Cantemir ŢR: anonimi, Radu Greceanu, C. Cantacuzino, Radu Popescu naraţiune literară stil ştiinţific, argumentare

D. Scrieri literare - versificaţia (stihuri la stemă, Dosoftei) - Miron Costin, Viiaţa lumii - Cantemir, Istoria ieroglifică - cărţile populare: Alexandria, Floarea darurilor, Esopia, Istoria Troadei, Sindipa filosoful, Varlaam şi Ioasaf...   E. Varia - Foletul novel – calendar (din it.)

CALANDAR, CE SĂ CHIAMĂ FOLETUL NOVEL, DE ANUL 1693 CALANDAR, CE SĂ CHIAMĂ FOLETUL NOVEL, DE ANUL 1693. CARELE DUPRE LIMBA FRĂNCEASCĂ IN RUMĂNEASCĂ S-AU INTORSU, DE JUPĂNUL IOAN ROMANUL. “La 25, luna noao. În Veneţia, să găteaşte un convoliu foarte mare, să purcează spre Ţeara Grecească. Craiul de Spania, dulce doarme. În Roma, moare un obraz, carele face a cădea nasurile la mulţi. Ardere de nişte corăbii, în mare. Feurarie. La 2, şfertul dentăiu. Sfat, în Inglitera, pentru a sluji craiului. Nişte păreri reale, ascunse, curănd se vor vădi. Ghenova pofteaşte pace cu Parisul, ce mă tem că vor avea vrăjmaşi. În Spania, toţi dormu şi le iaste frig. În Savoia, scutitorii ei usucă părţile Lumbardiei, unde o ca încălcitură se va vedea. “

4. Discursul teoretic - reflecţii despre limbă - observaţii despre limbă – în prefeţe, epiloguri - constatări empirice: diferenţe dialectale, inconsecvenţe, sărăcia vocabularului...  

4.1. „Neajungerea limbii” “Cătr-acea ş-altă usteninţă s-au adaos acelor bărbaţi purtâtori de Duhul svânt, căci că mărgând de sus în gios şi împuţinându-se din oameni înţelesul sventelor scripturi, le-au căotat a pogorî şi svânta Scriptură tot mai pre înţelesul oamenilor, păn au început a scoate aşeaş cineş pre limba sa pentru ca să înţeleagă hiecine să să înveaţe şi să mărturisască minunate lucrurile lui Dumnedzău, cu mult mai vrâtos limba noastră românească, ce n-are carte pre limba sa, cu nevoe iaste a înţeleage cartea alţii limbi. Şi şi pentru lipsa dascalilor ş-a învăţăturei. Cât au fost învăţând mai de multă vreame, acmu nice atâta nime nu învaţă” (Varlaam, Cuvănt cătră cetitoriu [Cazania, 1643])

mitropolitul Teodosie (ŢR) – prefaţă (1680) – „pentru scurtă limba noastră” R. Greceanu (Mineiu, 1698) - „îngustarea limbii rumâneşti” Cantemir, Istoria ieroglifică (cca 1705) – „de vreme ce brudiii noatre limbi cunoscătoriu eşti” brudiu – copilăros, necopt

4.2. Soluţia: împrumutul lexical - sursa: limba originalului / greaca, latina S. Ştefan (1648) : caracterul internaţional al grecismelor “Măriia ta te-ai milostivit ca un craiu milostiv şi mi-ai poruncit să caut în popii miei preuţi cărtulari şi oameni înţelepţi, carii să ştie izvodi Testamentul cel nou, a Domnului nostru, a lui Iisus Hristos, din limbă grecească şi slovenească şi lătinească; carea văzînd porunca Măriei tale am şi făcut...”

“Acest Testament l-au început a-l izvodi ermonah Selivestru, din porunca şi chelşugul* Măriei sale şi el s-au ustenit cît s-au putut şi curînd li s-au tîmplat lui moarte, iară noi socotind şi luînd aminte, găsit-am multă lipsă şi greşiale în scriptura lui, pentru neînţelesul limbei şi cărţii greceşti.” *CHELȘUG, chelșuguri, s. n. (Înv. și reg.) Cheltuială; bani de cheltuială. – Magh. költség.

“De aceasta încă vom să ştiţi că vedem că unele cuvinte unii le-au izvodit într-un chip, alţii într-alt, iară noi le-am lăsat cum au fost în izvodul grecescu, văzînd că alte limbi încă le ţin aşia, cumu-i cu sinagoga şi poblican şi gangrena şi pietri scumpe, carele nu să ştiu rumâneşte ce sînt, nume de oameni şi de leamne şi de veşmente şi altele multele carele nu să ştiu rumâneaşte ce sînt, noi încă le-am lăsat greciaşte, pentru că alte limbi încă le-au lăsat aşia.” glose marginale

Biblia de la Bucureşti - BB.1688: “Şi măcară că la unele cuvinte să fie fost foarte cu nevoie tălmacitorilor, pentru strimtarea limbii romîneşti, iară încăş avînd pildă pre tălmăcitorii latinilor şi sloveanilor, precum aceia, aşa şi ai nostri le-au lăsat precum să citesc la cea elinească”.

Cantemir, I.I.: Izvoditoriul  cititoriului sănătate „nu atîta cursul istoriii în minte mi-au fost, pre cît spre deprinderea ritoricească nevoindu-mă, la simcea groasă ca aceasta , prea aspră piatră, multă şi îndelungată ascuţitură să fie trebuit am socotit. Din carea une sentenţii (putea-le-am dzice, cuvinte alése), carile (de ochiul zavistiii supt scutul umilinţii aciuîndu- mă) din tîmpa priietinului tău pricépere născîndu-să şi prin osteninţa a cîtăva vréme dobîndindu-să, prin voroavă îndelungată a le sămăna şi la loc de cuviinţă după voroavă a le alătura am silit, pre carile prin paranthesii (...) încuiate şi pre margine cîte doaî puncturi roşii însămnate le vii videa.”

“Pentru acéstea dar, iubitule, întîi o iertăciune dăruindu-mi, încă pentru una să mă rog rămîne, pre carea (de vréme ce brudiii noastre limbi cunoscătoriu eşti) de la tine pre lesne a o dobîndi curînd nedejduiesc. Căci în une hotare loghiceşti sau filosofeşti a limbi streine, elineşti dzic şi letineşti cuvinte şi numere, ici şi colea, după asupreala voroavii aruncate vii afla, carile înţelegerii din cursul nostru nu puţină întunecare pot să aducă. Ce după a ta voioasă συμπαθίαv pre acéstea cu osăbită scară, după numărul féţelor însămnate, pre cît mai chiar a le descoperi s-au putut, după înţelégerea limbii noastre a ţi le tîlcui mi-au căutat”.  

Scara a numerelor şi cuvintelor străine tâlcuitoare – glosar de neologisme   „Vii şti, iubitule, că nu pentru cei carii într-acéste pomenite limbi pedepsiţi sint scara acii am supus, ce, pentru ca de împrumutarea cuvintelor streine cei mai nedeprinşi lovind, vrearé-aş ca aşé a le înţălége şi în dialectul strein să să deprindză. Că aşé unul după altul nepărăsit urmînd, spre céle mai adînci învăţături, prin hirişă limba a noastră a purcéde a să îndrăzni, cu putinţă ar fi, precum toate alalte limbi de la cea elinească întîi îndămănîndu-să cu deprinderea îndelungată şi a limbii sale supţiiere şi a cuvintelor însămnare ş-au agonisit”.

“Aşé cît, ce va să dzică ϒπόθεσης/ypothesis înţălége latinul, leahul, italul şi alţii, hypothesi, macar că cuvîntul acesta singur a elinii numai ar fi. Într-acesta chip, spre alalte învăţături gréle trebuitoare numere şi cuvinte, dîndu-te a le moldoveni sau a le romîni siléşte, în moldovenie elinizéşte şi în elinie moldoveniséşte.”

avocat lăt. Cela ce trage pentru altul pîra cu plată. agona el. Lupta carea face trupul cu sufletul în ceasul morţii. acolithos el. Şi aşé urmadză în urmă, mai apoi. activitas lăt. Făcătoriia, lucrarea lucrului. alaiu turc. Petrecanie, tocmale de oaste, şicuire. alofilii el. Cei de alt neam, streinii. anàngheon el. Atîta de treabî, cît fără dînsul a fi nu poate. anatomic el. Cela ce ştie meşterşugul mădularelor trupului, despicătoriu de stîrvuri.

4.3. Limba şi prestigiul cultural Miron Costin: “În toate țările, iubite cetitoriule, să află acestu feliu de scrisoare, care elinește ritmos să chiamă, iară slovenește stihoslovie, și cu acestu chip de scrisoare au scris mulți lucrurile și laudile împăraților, a crailor, a domnilor și începăturile țărâlor și a împărăției lor. (...)”

“Cu această pildă scrisu-ț-am și eu această mică carte, a căriia numele îi iaste Viiața lumii, arătându-ți pre scurtu cum iaste de lunecoasă și puțină viiața noastră și supusă pururea primejdiilor și primenelilor. Nu să pofteascu vro laudă dintr-această puținea osteneală, ci mai multu să să vază că poate și în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce se cheamă stihuri. Și nu numai aceasta, ce și alte dăscălii și învățături ar putea fi pre limba românească, de n-ar fi covârșit vacul nostru acesta de acum cu mare greotăți, și să fie și spre învățături scripturii mai plecate a lăcuitorilor țării noastre voie.”

“A lumii cântu cu jale cumplită viiața, Cu griji și primejdii cum iaste și ața: Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înșelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra și nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii și mai mult cumplite.”

4.4. Diferenţiere regională NT 1648: „Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că rumânii nu grăescu în toate ţărîle într-un chip, încă neci într-o ţară într-un chip. Pentr-aceaia cu nevoe să poate să scrie cineva să înţeleagă toţi, grăind un lucru unii într- un chip, alţii într-alt chip, au veşmî<n>t, au vase, au altele multe nu le numesc într-un chip. Bine ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă în toate ţărîle, aşia şi cuvintele acealea sînt bune carele le înţeleg toţi; noi derept aceaia ne-am silit den cît am putut, să izvodim aşia cum să înţeleagă toţi, iară să nu vor înţeleage toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări, de şi-au mestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăescu toţi într-un chip.”

Ioan Zoba din Vinţ: în alian “contra”, hasna “folos”, alduială “binecuvântare” Cantemir, Descriptio Moldaviae – Despre graiul moldovenesc: - diferenţieri sociale şi de gen - particularităţi fonetice - scris/oralitate - prestigiul variantei moldoveneşti

Cantemir: “Muntenii și Ardelenii au tot o limbă cu Moldovenii, numai cât le este vorba puțin mai groasă, precum giur, Românul jur, Dumnezeu, Dumnezău, acmu, acuma, acela, ahăla și mai au ei și alte cuvinte care nici sunt cunoscute Moldovenilor, iară la scrisoare nu le obișnuesc, ci urmează întocmai după ortografia graiului Moldovenesc și cu aceia cunosc ei într'adevăr, că vorba Moldovenească este mai curată decât a lor, măcar de și nu o mărturisesc, fiind opriți de antipatia ce este între Moldoveni și între Munteni.”

4.5. Originea latină (şi unitatea) Ureche Costin Cantacuzino Cantemir

Originea latină a limbii - afirmată (împreună cu romanitatea) şi exemplificată: „de la rîmleni, céle ce zicem latină, pîine, ei zic panis; carne, ei zic caro; găina, ei zic galena; muiaria, mulier; făméia, femina; părinte, pater; al nostru, noster, şi altile multe din limba latinească, că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintele le-am înţelege” (Gr. Ureche)

M. Costin, De neamul moldovenilor: „şi limba ieste dovada că în graiul nostru pănă astazi sînt cuvintele, unile letineşti, iar altele italieneşti. Să miră un historic anume Cavaţie, dzicînd: «De mirat lucru ieste ca limba moldovénilor şi a munténilor mai multe cuvinte are în sine rîmleneşti, decît a italienilor», macară că italianul tot pre un loc cu rîmlénii. Ce acéia nu-i diva, că italianii tîrziu ş-au scornit limba din letineasca, aşa de iscusită, de dezmierdată, cît că ieste limbă îngerească îi zicu- i”.

„Precum dar s-au arătat deplin neamul acestor ţări aşedzate pe aceste locuri de rîmleni, aşè şi graiul totŭ de la rîmleni izvorît” (M. Costin, De neamul moldovenilor)

„Că unde dzice lătineşte: „Deus”, noi dzicem: [272] Dzău sau Dumnădzău, „meus”, al mieu, aşijderea, unde „ţelum” ei, ceriul, „homo”, omul, „fronsŭ”, fruntea, „anghelus”, îngerul. Iar nice unile cuvinte nu sîntŭ să nu fie protivnice cu lătineşte, sau la început, sau la mijloc sau la fîrşit, iar unele stau neclătite, cumu-i „barba” – barba, „luna” – luna şi altele ca acestea: „vinum” – vinul, „panis” – pîne, „manus” – mena, „culter” – cuţit.” (M. Costin, De neamul moldovenilor) - comparaţie cu alte limbi romanice, mai ales italiana

C. Cantacuzino, Istoria... (post 1700) “Însă ce iaste de acélea nu mai cerc, ci numai daca din păstori îşi fac moldovenii începătura, poate le zice neştine măcară şi glumind (iar nu cu adevăr), că can dintr-acéia sunt. Dirept că păstorii necuvântătoarelor dobitoace, de nu toţi sunt furi, iară gazde de furi tot sunt, iproci.”

“Iară noi într-alt chip de ai noştri şi de toţi câţi sunt rumâni, ţinem şi crédem, adeverindu-le den mai aleşii şi mai adeveriţii bătrâni istorici şi de alţii mai încoace, că valahii, cum le zic ei, iară noi, rumânii, suntem adevăraţi romani şi aleşi romani în credinţă şi în bărbăţie, den carii Ulpie Traian i-au aşezat aici în urma lui Decheval, dupre ce de tot l-au supus şi l-au pierdut; şi apoi şi alalt tot şireagul împăraţilor aşa i-au ţinut şi i-au lăsat aşezaţi aici şi dintr-acelor rămăşiţă să trag pănă astăzi rumânii aceştea.”

“Însă rumânii înţeleg nu numai ceştea de aici, ce şi den Ardeal, carii încă şi mai neaoşi sunt, şi moldovenii, şi toţi câţi şi într-altă parte să află şi au această limbă, măcară fie şi cevaşi mai osebită în nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sunt. Ce dară pe aceştea, cum zic, tot romani îi ţinem, că toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură. Nu zic însă că toţi, toţi câţi astăzi să află lăcuitori într-acéste ţărî, că sunt toţi rumâni, că acéia nici au fost, nici iaste, nici nice într-o ţară câte putem şti că sunt în emisferiul nostru, ce mai mulţi streini şi veniţi dupe-ntr-alte ţărî.”  

“Tac de turci că-mi pare că nici unul neaoş turc nu e, ci den tot feliul de limbi amestecaţi şi cum sunt aiave tuturor iaste, şi încă tuturora turci le zicem, celorlalţi tot moscali, şi altora iar aşa, cum şi cestora tot rumâni, câţi lăcuitori şi moşnéni să află aici. Că nici un rod osebit de oameni în véci poate rămânea în lume, nici feliurile limbilor în mii de ani tot acélea neschimbate şi nemutate pot sta. Că nimic supt soare iaste stătătoriu, ci toate câte sunt, în curgere şi în mutări sunt zidite de vécinica lui Dumnezeu înţelepciune şi putére.”

etnonimul: „Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streinii adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută. Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţărîi Munteneşti numile cel direptŭ de moşie, ieste rumîn, cum să răspundŭ şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Romînească” (M. Costin, De neamul moldovenilor)

amestecul, transformările: „Aşijderea şi limba noastră den multe limbi iaste adunată şi ne iaste amestecat graiul nostru cu a vecinilor de prin prejur, măcară că de la Rîm ne tragem” (Ureche) „cu ciilalţi historici mărturiséşte şi Topeltin, care aşè dzice: «Am dovedit mai sus a fi Italiia pricina descălicării valahilor, aşè şi aicè aceiiaş laudă mărturisim, că limba lor ieste limba vechilor romani, amestecată sau mai mult stricată cu sîrbască, rusască, dăţască, horvăţască, slovenească»” (M. Costin, De neamul moldovenilor)

“Multe obicéiuri într-acest neam trăiesc a italiianilor, pănă astăzi: aşa de oaspeţi la casile lor, nemăreţi, voioşi şi libovnici (nu ştiu din ce munténii, o samă, s-au abătut puţintel den aceasta hire), aşa la petrecănii, la întrebare unul pre altul de viiaţă, firea, clătirea. Cine au fost la Italiia, să vază pre italiiani, să ia aminte, nu-i va trebui mai mare dovadă, să crează că un neam sîntŭ cu moldovénii.” (Costin, De neamul...)

“În casa noastră au fostŭ această voroavă, în Iaşi, cu un episcop italian, care între alte, foarte pre voia gîndului mieu, mi-au zis cuvinte de acéste neamuri, dzicînd aşa, şi era om de înţeles: „Mie nu-m trebuieşte să mai citescŭ la istorii de moldovéni, cine sîntŭ; pre o samă de obicéiuri, foarte bine îi cunoscŭ de unde sîntŭ, aşa liubovnici la oaspeţi, aşa femeile lorŭ să ferescŭ de vedérea streinilorŭ şi să dau în laturi, aşa să nu treacă feméia pe dinaintea bărbatului pe drum sau pe cărare, aşa toată viiaţa, în mîncare cu dulceaţa curechiului, numai aceştea sărat, atîta osăbire, acéia şi iarna şi vara tot vérde, nemurat. Toate acéstea atocma cu italiienii sînt şi a vedere să mărturiséşte o fire. Cu multă mirare am stătut de mărturia acelui vlădică, de mare agiutoriŭ istorii méle.” (M. Costin, De neamul moldovenilor)