Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs, III) Curs 5 (17.03.2015) Limba română literară în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea (perioada 1640-1780) Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs, III)

1. Specificul perioadei - impunerea limbii române ca limbă oficială şi limbă de cultură - din a 2-a jumătate a secolului al XVII-lea – naţionalizarea serviciului divin; traducerea unor cărţi de slujbă; idee susţinută de cărturari, mitropoliţi - centrul de greutate al dezvoltării limbii literare – în Moldova + Ţara Românească; în a doua jumătate a secolului XVIII revine în Transilvania, prin Şcoala Ardeleană

 - diversificare stilistică – dezvoltarea unei literaturi laice - consolidarea stilului juridic - scrieri istorice – cronicari - începuturi de terminologii (ex. astronomică, filosofică) - literatură originală

 - mari personalităţi culturale + stiluri individuale Dosoftei, Antim Ivireanul, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir

 - diversitate dialectală şi unificare - se consolidează dialectele literare ex.: Pravila lui Vasile Lupu preluată cu transpuneri de pravila lui Matei Basarab - influenţe reciproce ale variantelor; cea modovenească – prestigiu prin personalităţi bisericeşti şi culturale, prin tipărire editare de cărţi ex.: Spătarul Milescu şi Biblia de la Bucureşti

 influenţe externe lingvistice şi culturale - se reduce influenţa slavă - creşte rolul influenţei greceşti (M, ŢR) - influenţă turcă, maghiară, poloneză – viaţă cotidiană; cultură; manifestată regional - modele latino-romanice la oameni de cultură (Costin, C. Cantacuzino, Cantemir)  

2. Contextul istoric şi cultural - accentuare a dominaţiei turceşti - domnitori importanţi din punct de vedere cultural – V. Lupu (1634-1653), M. Basarab (1632-1654), Ş. Cantacuzino (1678-1688), C. Brâncoveanu (1688-1714) ex. Matei Basarab– „restaurare” a slavonismului cultural – tipărituri, legături cu Kievul (mitropolitul Petru Movilă) etc. Antim – tipăreşte cărţi rom., gr., pentru Siria, Georgia etc. - ţările române – focar cultural ortodox

- partide boiereşti; boieri cărturari, erudiţi Muntenia: Udrişte Năsturel, Constantin Cantacuzino (studii la Padova), Radu şi Şerban Greceanu, Radu Popescu Moldova: Gr. Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Nicolae Milescu, Ion Neculce - mitropoliţi – M - Varlaam, Dosoftei ŢR - Antim Trans – Simeon Ştefan

- studii la Constantinopol, Padova etc. - şcoala/Academia de la Trei Ierarhi (Vasile Lupu, 1640); şcoala de la Sf. Sava (1688 Şerban Cantacuzino, 1694 - Constantin Brâncoveanu: Academie domnească) – în gr.

3. Principalele scrieri A. Scrieri religioase - Evanghelia de la Govora (Olt.) - 1642 Varlaam (Mold.) Cazania, 1643 – circulaţie largă Răspunsul împotriva catihismusului calvinesc - 1645 - I lucrare polemică, argumentativă, originală

Pentr-aceaea, iubiţii miei fii, tîmplîndu-mi-se estimp în părţile Ţărîi Româneşti, cu treabe domneşti şi a nărodului, în Tîrgovişte, cu cea mai de frunte şi mai de-a firea vorovind, mai vîrtos cu oarecare boiarin cinstit şi slovesnic şi a toată destoiniciia şi înţeleagerea harnic, dirept pravoslavnic creştin, al doile logotet şi frate Doamnei a bunului credincios şi a luminatului Domn Io Matei voivodă, cu mila lui Dumnedzău domnul Ţărîi Româneşti, dumnealui Udrişte Năsturel, carele, ca un iubitori de învăţături şi socotitoriu credinţei ceii direapte, în mijlocul altor cărţi noao ce mi-au arătat, adusu-mi-au şi o cărţulie mică în limba noastră românească tipărită.

Şi deac-am cetit, am vădzut sămnul ei scris Catihizmus creştinesc, carea o am aflat plină de otravă de moarte sufletească, de care lucru, iubiţii miei fii, mărturisesc înnaintea lui Dumnedzău cu firea mea că mare grije şi multă scîrbă au cuprins sufletul şi inima mea. (...) cîndai cu aceaste minciuni şi amăgituri cu carile cearcă şi ispitesc în tot chipul să poată afla pre neştine prostac şi neştiutori, să-l sparie cu mărturiia svintei scripturi, carile fără de cale le-au pus şi rău le tîlcuiesc cătră a lor perire. Pentr-aceaea am socotit că am o datorie mare să fac răspuns şi să arăt strîmbătura şi tîlcul cel rău a lor, ce tîlcuiesc rău şi strîmbadză scriptura svîntă.

Apostolii învaţă să îmble credincioşii în fapture bune, că credinţa fără fapture iaste moartă, iară ei dzic că nu trebuiesc fapture bune, numai credinţa. Apostolii învaţa să postească şi să să roage şi să să ţie în curăţie la vreame de rugă spre dzile mari dumnedzăieşti. Ei dzic că nu-i nemică aceaea. Apostolii învaţa să aibă pocăinţă şi ispoveadanie, iară ei dzic ş-aceasta că nu-i nemică.

Apostolii învaţă cum Dumnedzeu nu iaste începătoriu răului, iară ei dzic că de la Dumnedzeu iaste răul şi munca omului, care lucruri dzicem că nice păgînii, turcii, tătărîi încă n-au aceastea învăţături întunecate şi de Dumnedzeu urîte, cu carile calvinii şi liutereanii nu sint următori şi credzători evangheliei svinte, nice ascultători apostolilor, ce sînt luptători şi vrăjmaşi şi strimbători svintei scripturi a svintei evanghelii şi apostolilor.

- Noul Testament de la Bălgrad, 1648 (Trans.) - S. Ştefan - Dosoftei, Psaltirea pre versuri tocmită, 1673 Viaţa şi petrecerea sfinţilor, 1682-1686 - Biblia de la Bucureşti / a lui Şerban Cantacuzino, 1688 - traducerea lui N. Milescu

- Ioan Zoba din Vinţ – Sicriul de aur, 1683 - Antim Ivireanul – Didahii – ms. cca 1722 - reeditări, cărţi de ritual

- traduceri: Radu Greceanu traduce Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1691) Radu şi Şerban Greceanu - Mărgăritarele lui Ioan Gură de Aur (1691) - teologie şi morală religioasă (limbaj abstract, conceptualizare); consolidarea oratoriei bisericeşti - importanţa pentru literatură: tehnici narative; versificaţie

Începuturi filosofice Cantemir, Divanul, 1698 A LUI IOSIP LA MACAVEI CARTE, ADECĂ PENTRU SÎNGURUL—ŢIITORIUL GÎND Prea filosofesc cuvînt, vrînd a arăta de iaste sîngur-stăpînitoriu patemelor cel bun credincios gînd. (...) Cercăm dară acum de sîngur-ţiitoriu iaste patemilor gîndul, şi aleagem ce poate fi gîndul şi ce e patima, şi cîte-s ale patemilor chipuri, şi de biruiaşte gîndul pre toate aceastea. peri autokratoros logismon

B. Scrieri juridice - Pravila lui Vasile Lupu – Iaşi, 1646 [Carte românească de învăţătură] - Pravila lui Matei Basarab – Târgovişte, 1652 [Îndreptarea legii]  

C. Scrieri istoriografice – majoritatea în manuscris, copii târzii M: Ureche, M. Costin, Neculce, Nicolae Costin, Axinte Uricariul, Cantemir ŢR: anonimi, Radu Greceanu, C. Cantacuzino, Radu Popescu - naraţiune literară / stil ştiinţific, argumentare

D. Scrieri literare - versificaţia (stihuri la stemă, Dosoftei) - Miron Costin, Viiaţa lumii - Cantemir, Istoria ieroglifică - cărţile populare: Alexandria, Floarea darurilor, Esopia, Istoria Troadei, Sindipa filosoful, Varlaam şi Ioasaf...   E. Varia - Foletul novel – calendar (din it.)

4. Discursul teoretic - observaţii despre limbă – în prefeţe, epiloguri - constatări empirice: diferenţe dialectale, inconsecvenţe, sărăcia vocabularului...  

4.1. „Neajungerea limbii” Cătr-acea ş-altă usteninţă s-au adaos acelor bărbaţi purtâtori de Duhul svânt, căci că mărgând de sus în gios şi împuţinându-se din oameni înţelesul sventelor scripturi, le-au căotat a pogorî şi svânta Scriptură tot mai pre înţelesul oamenilor, păn au început a scoate aşeaş cineş pre limba sa pentru ca să înţeleagă hiecine să să înveaţe şi să mărturisască minunate lucrurile lui Dumnedzău, cu mult mai vrâtos limba noastră românească, ce n-are carte pre limba sa, cu nevoe iaste a înţeleage cartea alţii limbi. Şi şi pentru lipsa dascalilor ş-a învăţăturei. Cât au fost învăţând mai de multă vreame, acmu nice atâta nime nu învaţă (Varlaam, Cuvănt cătră cetitoriu [Cazania, 1643])

- mitropolitul Teodosie (ŢR) – prefaţă (1680) – „pentru scurtă limba noastră” - R. Greceanu (Mineiu, 1698) - „îngustarea limbii rumâneşti” - Cantemir, Ist. ier. (cca 1705) – „de vreme ce brudiii noatre limbi cunoscătoriu eşti” brudiu – copilăros, necopt

4.2. Soluţia: împrumutul lexical - sursa: limba originalului / greaca, latina S. Ştefan (1648) – caracterul internaţional al grecismelor Măriia ta te-ai milostivit ca un craiu milostiv şi mi-ai poruncit să caut în popii miei preuţi cărtulari şi oameni înţelepţi, carii să ştie izvodi Testamentul cel nou, a Domnului nostru, a lui Iisus Hristos, din limbă grecească şi slovenească şi lătinească; carea văzînd porunca Măriei tale am şi făcut...

Acest Testament l-au început a-l izvodi ermonah Selivestru, din porunca şi chelşugul Măriei sale şi el s-au ustenit cît s-au putut şi curînd li s-au tîmplat lui moarte, iară noi socotind şi luînd aminte, găsit-am multă lipsă şi greşiale în scriptura lui, pentru neînţelesul limbei şi cărţii greceşti.

De aceasta încă vom să ştiţi că vedem că unele cuvinte unii le-au izvodit într-un chip, alţii într-alt, iară noi le-am lăsat cum au fost în izvodul grecescu, văzînd că alte limbi încă le ţin aşia, cumu-i cu sinagoga şi poblican şi gangrena şi pietri scumpe, carele nu să ştiu rumâneşte ce sînt, nume de oameni şi de leamne şi de veşmente şi altele multele carele nu să ştiu rumâneaşte ce sînt, noi încă le-am lăsat greciaşte, pentru că alte limbi încă le-au lăsat aşia. - glose marginale

BB.1688: Şi măcară că la unele cuvinte să fie fost foarte cu nevoie tălmacitorilor, pentru strimtarea limbii romîneşti, iară încăş avînd pildă pre tălmăcitorii latinilor şi sloveanilor, precum aceia, aşa şi ai nostri le-au lăsat precum să citesc la cea elinească.

Cantemir, I.I.:   nu atîta cursul istoriii în minte mi-au fost, pre cît spre deprinderea ritoricească nevoindu-mă, la simcea groasă ca aceasta , prea aspră piatră, multă şi îndelungată ascuţitură să fie trebuit am socotit. Din carea une sentenţii (putea-le-am dzice, cuvinte alése), carile (de ochiul zavistiii supt scutul umilinţii aciuîndu-mă) din tîmpa priietinului tău pricépere născîndu-să şi prin osteninţa a cîtăva vréme dobîndindu-să, prin voroavă îndelungată a le sămăna şi la loc de cuviinţă după voroavă a le alătura am silit, pre carile prin paranthesii (...) încuiate şi pre margine cîte doaî puncturi roşii însămnate le vii videa.

Pentru acéstea dar, iubitule, întîi o iertăciune dăruindu-mi, încă pentru una să mă rog rămîne, pre carea (de vréme ce brudiii noastre limbi cunoscătoriu eşti) de la tine pre lesne a o dobîndi curînd nedejduiesc. Căci în une hotare loghiceşti sau filosofeşti a limbi streine, elineşti dzic şi letineşti cuvinte şi numere, ici şi colea, după asupreala voroavii aruncate vii afla, carile înţelegerii din cursul nostru nu puţină întunecare pot să aducă. Ce după a ta voioasă συμπαθίαv pre acéstea cu osăbită scară, după numărul féţelor însămnate, pre cît mai chiar a le descoperi s-au putut, după înţelégerea limbii noastre a ţi le tîlcui mi-au căutat.  

Scara a numerelor şi cuvintelor străine tâlcuitoare – glosar de neologisme  Vii şti, iubitule, că nu pentru cei carii într-acéste pomenite limbi pedepsiţi sint scara acii am supus, ce, pentru ca de împrumutarea cuvintelor streine cei mai nedeprinşi lovind, vrearé-aş ca aşé a le înţălége şi în dialectul strein să să deprindză. Că aşé unul după altul nepărăsit urmînd, spre céle mai adînci învăţături, prin hirişă limba a noastră a purcéde a să îndrăzni, cu putinţă ar fi, precum toate alalte limbi de la cea elinească întîi îndămănîndu-să cu deprinderea îndelungată şi a limbii sale supţiiere şi a cuvintelor însămnare ş-au agonisit.

Aşé cît, ce va să dzică ϒπόθεσης înţălége latinul, leahul, italul şi alţii, hypothesi, macar că cuvîntul acesta singur a elinii numai ar fi. Într-acesta chip, spre alalte învăţături gréle trebuitoare numere şi cuvinte, dîndu-te a le moldoveni sau a le romîni siléşte, în moldovenie elinizéşte şi în elinie moldoveniséşte.

avocat lăt. Cela ce trage pentru altul pîra cu plată. agona el. Lupta carea face trupul cu sufletul în ceasul morţii. acolithos el.Şi aşé urmadză în urmă, mai apoi. activitas lăt. Făcătoriia, lucrarea lucrului. alaiu turc. Petrecanie, tocmale de oaste, şicuire. alofilii el. Cei de alt neam, streinii. anàngheon el. Atîta de treabî, cît fără dînsul a fi nu poate. anatomic el. Cela ce ştie meşterşugul mădularelor trupului, despicătoriu de stîrvuri.

4.3. Limba şi prestigiul cultural M. Costin În toate țările, iubite cetitoriule, să află acestu feliu de scrisoare, care elinește ritmos să chiamă, iară slovenește stihoslovie, și cu acestu chip de scrisoare au scris mulți lucrurile și laudile împăraților, a crailor, a domnilor și începăturile țărâlor și a împărăției lor. (...)

Cu această pildă scrisu-ț-am și eu această mică carte, a căriia numele îi iaste Viiața lumii, arătându-ți pre scurtu cum iaste de lunecoasă și puțină viiața noastră și supusă pururea primejdiilor și primenelilor. Nu să pofteascu vro laudă dintr-această puținea osteneală, ci mai multu să să vază că poate și în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce se cheamă stihuri. Și nu numai aceasta, ce și alte dăscălii și învățături ar putea fi pre limba românească, de n-ar fi covârșit vacul nostru acesta de acum cu mare greotăți, și să fie și spre învățături scripturii mai plecate a lăcuitorilor țării noastre voie.

A lumii cântu cu jale cumplită viiața, Cu griji și primejdii cum iaste și ața: Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înșelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra și nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii și mai mult cumplite.  

4.4. Diferenţiere regională Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că rumânii nu grăescu în toate ţărîle într-un chip, încă neci într-o ţară într-un chip. Pentr-aceaia cu nevoe să poate să scrie cineva să înţeleagă toţi, grăind un lucru unii într-un chip, alţii într-alt chip, au veşmî<n>t, au vase, au altele multe nu le numesc într-un chip. Bine ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă în toate ţărîle, aşia şi cuvintele acealea sînt bune carele le înţeleg toţi; noi derept aceaia ne-am silit den cît am putut, să izvodim aşia cum să înţeleagă toţi,

iară să nu vor înţeleage toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări, de şi-au mestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăescu toţi într-un chip. (NT.1648)

 Ioan Zoba din Vinţ: în alian, hasna, alduiala  Cantemir, Descriptio Moldaviae – Despre graiul moldovenesc - diferenţieri sociale şi de gen - particularităţi fonetice - scris/oralitate - prestigiul variantei mold.

Muntenii și Ardelenii au tot o limbă cu Moldovenii, numai cât le este vorba puțin mai groasă, precum giur, Românul jur, Dumnezeu, Dumnezău, acmu, acuma, acela, ahăla și mai au ei și alte cuvinte care nici sunt cunoscute Moldovenilor, iară la scrisoare nu le obișnuesc ci urmează întocmai după ortografia graiului Moldovenesc și cu aceia cunosc ei într'adevăr, că vorba Moldovenească este mai curată decât a lor, măcar de și nu o mărturisesc, fiind opriți de antipatia ce este între Moldoveni și între Munteni.

4.5. Originea latină (şi unitatea) Ureche Costin Cantacuzino Cantemir

Cantacuzino, Ist. (post 1700) Însă ce iaste de acélea nu mai cerc, ci numai daca din păstori îşi fac moldovenii începătura, poate le zice neştine măcară şi glumind (iar nu cu adevăr), că can dintr-acéia sunt. Dirept că păstorii necuvântătoarelor dobitoace, de nu toţi sunt furi, iară gazde de furi tot sunt, iproci.

Iară noi într-alt chip de ai noştri şi de toţi câţi sunt rumâni, ţinem şi crédem, adeverindu-le den mai aleşii şi mai adeveriţii bătrâni istorici şi de alţii mai încoace, că valahii, cum le zic ei, iară noi, rumânii, suntem adevăraţi romani şi aleşi romani în credinţă şi în bărbăţie, den carii Ulpie Traian i-au aşezat aici în urma lui Decheval, dupre ce de tot l-au supus şi l-au pierdut; şi apoi şi alalt tot şireagul împăraţilor aşa i-au ţinut şi i-au lăsat aşezaţi aici şi dintracelor rămăşiţă să trag pănă astăzi rumânii aceştea.

Însă rumânii înţeleg nu numai ceştea de aici, ce şi den Ardeal, carii încă şi mai neaoşi sunt, şi moldovenii, şi toţi câţi şi într-altă parte să află şi au această limbă, măcară fie şi cevaşi mai osebită în nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sunt. Ce dară pe aceştea, cum zic, tot romani îi ţinem, că toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură. Nu zic însă că toţi, toţi câţi astăzi să află lăcuitori întracéste ţărî, că sunt toţi rumâni, că acéia nici au fost, nici iaste, nici nice într-o ţară câte putem şti că sunt în emisferiul nostru, ce mai mulţi streini şi veniţi dupe-ntr-alte ţărî.  

Tac de turci că-mi pare că nici unul neaoş turc nu e, ci den tot feliul de limbi amestecaţi şi cum sunt aiave tuturor iaste, şi încă tuturora turci le zicem, celorlalţi tot moscali, şi altora iar aşa, cum şi cestora tot rumâni, câţi lăcuitori şi moşnéni să află aici. Că nici un rod osebit de oameni în véci poate rămânea în lume, nici feliurile limbilor în mii de ani tot acélea neschimbate şi nemutate pot sta. Că nimic supt soare iaste stătătoriu, ci toate câte sunt, în curgere şi în mutări sunt zidite de vécinica lui Dumnezeu înţelepciune şi putére.