Calatorul si calatoria in istorie si literatura Cristea Alexandra,Dinca Costin,Nastase Luminita,Neacsu Iulia,Tutuianu Giorgiana

Originea termenului Un roman (din franceză "nouvelle", adică "nou") este o scriere narativă, în proză. În secolul 18 cuvântul se referă, în mod specific, la scurte ficţiuni despre dragoste şi intrigi, opuse "romanţelor"; lucrări epice mai lungi despre dragoste şi aventuri. Devenind una dintre cele mai importante specii literare din ultimii 200 de ani, romanul este astăzi subiectul unor discuţii aprinse ce au în vedere meritele artistice, un stil literar specific şi un sens mai profund decât ar putea pretinde o povestire adevărată.

Lumi fantastice Pe de altă parte fantasticul este o categorie estetică deosebit de elastică şi tolerantă. Într-un sens foarte general, ţin de spaţiul fantasticului şi miraculosul, fabulosul, feericul, supranaturalul, neobişnuitul etc. astăzi încă, specialiştii în estetică şi teoreticienii literari nu obosesc să încerce izolarea fantasticului într-o definiţie cât mai puţin relativă. Descoperim modele explicative ale creaţiilor cu caracter fantastic în studiile lui Tzvetan Todorov, Roger Callois, Marcel Brion, Rene de Solier, Nicolae Manolescu şi mulţi alţii. Tema lumilor fantastice este însă o temă cu o adâncă şi bogată tradiţie. Ea apare în mituri, basme, poveşti, legende, balade, epopei, poeme eroice, povestiri, nuvele. Romanul însuşi, care este o creaţie a lumii moderne, face din spaţiul lumilor fantastice un spaţiu frecventat cu asiduitate. Dar fantasticul este prezent şi în poezie, teatru, film, artele vizuale.

Aşa cum susţine Tzvetan Todorov (Introducere în literatura fantastică), în literatură cheia fantasticului este ezitarea cititorului în faţa unor opţiuni explicative la fel de îndreptăţite. Acest adevăr se vede cel mai bine în câteva din textele prezentate în această secţiune. Operele studiate care au ca temă principală fantasticul aparţin atât literaturii universale, cât şi celei româneşti şi sunt următoarele: Magicianul de John Fowles, Povestea fără sfârşit de Michael Ende, Ţiganiada de Ion Budai-Deleanu, Vasiliscul şi aspida, Douăsprezece mii de capete de vite de Mircea Eliade, Şarpele Aliodor de Vasile Voiculescu.

Magicianul a fost cel dintâi roman elaborat de John Fowles, dar nu întâiul publicat. A avut o gestaţie îndelungată, cu întreruperi, şi a cunoscut nenumărate transformări; de altfel, chiar ediţiei din 1966 îi va urma, în 1977, o alta, mai mult decât revizuită. Cât despre izvoarele de inspiraţie, însuşi Fowles este cel care le divulgă. Mai importante decât datele biografice sunt modelele livreşti, pe care autorul le rezumă la trei fundamentale: Cărarea pierdută de Alain-Fournier, Marile speranţe de Charles Dickens şi o carte de copilărie, Bevis de Richard Jeferies.

Realismul Realismul este un curent literar care ia nastere în secolul al XIX-lea si domina în buna parte si secolul nostru. Dintre speciile literare, romanul se afla în prim-planul preocuparii scriitorilor realisti. În principal, realismul prefera romanul-fluviu, desfasurat pe mai multe planuri narative, cu actiune ampla si numeroase personaje si în care sunt reconstituite cu minutiozitate amanuntele unei epoci istorice. Scriitorul realist prezinta moravurile, viata culturala, mecanismul social, oferind impresionant de multe informatii despre epoca transfigurata artistic. De multe ori, descrie arhitectura epocii, strazi si cladiri unanim cunoscute, reproduce articole de ziar, comenteaza cartile de succes, copiaza documente istorice, prezinta îmbracamintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea, dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda. Toate acestea contribuie la impresia de fresca sociala-tablou amplu ce surprinde toate sectoarele curente ale cotidianului.

Literatura în acest timp includea lucrări seculare şi religioase Literatura în acest timp includea lucrări seculare şi religioase. Ca literatura modernă, studiul literaturii medievale este unul complex şi bogat, literatura în acel timp fiind destul de variată, de la lucrări sacre religioase până la lucrări chiar excesiv de vulgare. Evul Mediu desemnează o epocă istorică, cuprinsă între Antichitatea târzie şi Epoca Modernă, aproximativ de la 500 d.H. până la 1500 d.H. Tradiţional, în Europa, Evul Mediu cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) şi, după unele opinii, cucerirea Constantinopolului (1453), respectiv descoperirea Americii (1492) sau revoluţiile din Ţările de Jos (1566-1609) şi din Anglia (1642-1649).

Cea mai celebră operă a lui Dante Alighieri, este totodată una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. Divina Comedie descrie coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu şi, în fine, ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deşi continuă modul caracteristic al literaturii şi stilului medieval (inspiraţie religioasă, tendinţă moralizatoare, limbaj bazat pe percepţia vizuală şi imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă şi dramatică a realităţii, departe de spiritualitatea tipică a epocii sale. Scrisă în dialect toscan, opera a exercitat o influenţă considerabilă asupra dezvoltării limbii şi literaturii italiene.

Iubirea dintre Tristan si Isolda ocupa un loc binemeritat in galeria marilor povesti de iubire ale lumii. Acest mit celtic al iubirii invincibile a circulat in diferite variante si a suscitat imaginatia multor artisti plastici si compozitori. “Ne-am nascut sa fim fericiti si nu sa traim in dureri, spune Tristan. Durerile noi ni le facem. Ni le fac oamenii haini, acei ce sunt lipsiti de suflet. (…) Pe Isolda eu am cucerit-o prin jertfa mea, luptandu-ma… (…) Pe noi ne-a unit dragostea.”

Don Quijote de la Mancha este o operă literară a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes. Este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 şi s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. Don Quijote Cartea"Gargantua şi Pantagruel"este o capodoperă al literaturii universale fiind o satiră la adresa clerului şi universităţilor din timpurile respective. În această operă autorul scoate în evidenţă şi reproşează abaterea de la scopul iniţial,gândirea îngustă,lăcomia,ipocrizia şi învăţăturile eronate. Personajele sale sunt uriaşi cu puteri şi însuşiri deosebite, sugerţnd superioritatea omului renascentist care era liber de prejudecăţile Evului Mediu.  Scrisoarea scrisă de către Pantagruel adresată fiului său, Pantagruel,scriitorul oferă posteriorităţii un manifest al umanismului francez Gargantua şi Pantagruel

Barocul desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar şi un curent artistic care a fost generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând şi fiind relativ rapid asimilat în celelalte ţări şi culturi europene, de unde a migrat apoi şi în cele două Americi dar şi în alte părţi ale lumii. Stilul baroc se regăseşte clar reprezentat în arhitectură, dans, filozofie, mobilier, muzică, literatură, pictură, sculptură şi teatru. De fapt, barocul a exprimat noi forme ale valorii, care sunt de multe ori, sintetizate prin utilizarea metaforei şi alegoriei, larg întâlnite în literatura, poezia şi filozofia barocului, precum şi de ardenta dorinţă a căutarii mirabilului.

Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii. Iluminismul se va cristaliza din punct de vedere ideologic la jumatatea sec al XVIII - lea în Franta unde va avea drept reprezentanti filozofici si literati straluciti precum Diderot Rousseau, Voltaire, etc. Ei vor fi autorii unui volum în care sunt inserate principia ale iluminismului, numit Enciclopedia. Dintre lucrarile de referinta mai amintim "scrisori persane" (Monte Squien); "Carol al XII- lea" si "Ludovic al XIV-lea" (Voltaire) "Cugetari filozofice", apoi romanele "Calugarita" si Nepotul lui Romian" (Diderot) etc. Voltaire

Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului romantic. Iniţial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai târziu forma unei mişcări. Marii reprezentanti internationali ai acestui curent, Novalis, J.L. Tieck, E.T.A. Hoffmann, G.G. Byron, P.B. Shelley, A. Lamartine, A. de Vigny, V. Hugo, G. Leopardi, A. Puskin, M. Lermontov, E.A. Poe, A. Petrofi, A. Mickiewicz au realizat adevarate caodopere ale literaturii romantice, in proza sau in versuri

Tema si viziunea despre lume, reflectate intr-o nuvela Nuvela este o specie a genului epic în proză cu o acţiune mai amplă decât a schiţei şi a povestirii şi cu o construcţie mai complexă, datorită conflictelor mai numeroase, numărului crescut de personaje, precum şi posibilităţii de evoluţie a personajelor principale.

Nuvela istorică dezvoltă o acţiune inspirată, de obicei, din fapte şi evenimente reale. În general, personajul principal aparţine tipului domnitorului sângeros, în jurul căruia gravitează omul de încredere, duşmanul ascuns, doamna / domniţa angelică, boierii uneltitori, sfetnicul înţelept ( de exemplu, Costache Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanu, Sobieski şi românii, Al. Odobescu, Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna) Costache Negruzzi Al. Odobescu

Autorul a indicat ca sursă a scrierii sale cronica lui Miron Costin Autorul a indicat ca sursă a scrierii sale cronica lui Miron Costin. În realitate, Grigore Ureche a consemnat, în Letopiseţul Ţării Moldovei, fapte din cele două domnii ale lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568). De la Grigore Ureche sunt preluate informaţiile despre a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu: intrarea domnitorului în ţară, cu ajutor turcesc; respingerea lui de către solia marilor boieri; politica externă şi internă (distrugerea cetăţilor cerută de turci, înţelegerea cu craiul polonez, fuga boierilor în Polonia); moartea domnitorului, suspectată ca ucidere prin înşelătorie. Miron Costin Grigore Ureche

Tema iubirii, este prezenta in diferite arte: muzica, pictura, literatura; are o larga circulatie in literatura romana si in cea universala si a fost abordata din cele mai vechi timpuri, caci iubirea este sentimentul uman care se intalneste in diferite ipostaze: iubirea fata de semeni, natura, Dumnezeu. Iubirea ca relatie a unui cuplu de indragostiti, a fost tratata in toate genurile literare: liric, epic si dramatic.

In toate cele trei creatii lirice, iubirea apare ca sentiment al unui cuplu de indragostiti. Iubirea are diferite ipostaze: a iubirii dorite dar neimpartasite (Lacul), a idolatrizarii (Izvorul noptii) si cea a iubirii vulnerabile (Emotie de toamna). In relatia cuplului prezent si activ este doar indragostitul, care reprezinta si eul liric. Visul de iubire, contemplaera sau invocarea se consuma in mijlocul naturii. Aceasta apare ca o modalitate de evidentiere a sentimentelor, a starilor de spirit ale indragostitilor.

In ’’Lacul’’, natura este luxurianta, pregatita sa intampine realizarea iubirii, in ’’Izvorul noptii’’, noaptea ochilor iubitei curge peste intreaga fire, iar in ’’Emotie de toamna’’ elementele naturii reprezinta polii intre care penduleaza eul liric. Ipostazele in care apare iubirea genereaza anumite stari sufletesti. In ’’Lacul’’ apare zbuciumul sufletesc determinat de asteptarea iubitei. Indragostitul din ’’Izvorul noptii’’ se extaziaza in fata fiintei adorate, iar sufletul celui din poemul ’’Emotie de toamna’’ traieste teama pentru pierderea iubirii.

Cuplul presupune si prezenta persoanei iubite Cuplul presupune si prezenta persoanei iubite. In prezent si activ este doar eul liric- indragostitul- pe cand fiinta iubita este o imaginatie a mintii poetului (Lacul), fie o prezenta reala (Izvorul noptii) sau ca interlocutor indiferent la implorarea iubitului (Emotie de toamna). Eul liric o cheama, o adora, o implora pe iubita sa. Elemetele fizice si morale care alcatuiesc portretul fiintei iubite sunt uneori doar sugerate, in virtutea idealului faurit de poet (Lacul), ori prezentate direct prin intermediul unor epitete si metafore. Cuplul presupune si prezenta persoanei iubite. In prezent si activ este doar eul liric- indragostitul- pe cand fiinta iubita este o imaginatie a mintii poetului (Lacul), fie o prezenta reala (Izvorul noptii) sau ca interlocutor indiferent la implorarea iubitului (Emotie de toamna). Eul liric o cheama, o adora, o implora pe iubita sa. Elemetele fizice si morale care alcatuiesc portretul fiintei iubite sunt uneori doar sugerate, in virtutea idealului faurit de poet (Lacul), ori prezentate direct prin intermediul unor epitete si metafore.

Mitul metempsihozei- în viziunea lui Liviu Rebreanu Romanul Adam şi Eva al lui Liviu Rebreanu, dezvoltă la modul liric una din temele cardinale ale oricărei mitologii- metempsihoza cu implicaţiile ei- un ciclu expiator de mai multe reîncarnări. Apărut la scurt interval (1925) după Ion şi Pădurea spânzuraţilor , romanul Adam şi Eva, carte de al doilea raft din creaţia rebreniană, nu poate fi totuşi minimalizată, de n-ar fi să luăm în consideraţie mărturisirea autorului din 1932- care se ştie era extrem de lucid faţă de propriu-I scris:

,,În orice caz, mie, din tot ce am scris până acum, Adam şi Eva mi-e cartea cea mai dragă.Poate că într-însa e mai multă speranţă dacă nu chiar o mângâiere, pentru că într-însa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc, în sfârşit pentru că Adam şi Eva, e cartea iluziilor eterne…”

Pentru unele amănunte revelatoare care descriu mitul metempsihozei ca model arhetipal al reîncarnării eroilor din romanul Adam şi Eva, reproducem mărturisirile din Jurnal referitoare la viziunea lirică ce s-a repetat în adolescenţă, întâlnirea cu o necunoscută de la Iaşi, a cărei privire I-a adus aminte de viziunea din adolescenţă, şi recurgerea la teoria reîncarnării eroilor romanului, axat pe mitul platonician al despărţirii androginului în două jumătăţi, bărbatul şi femeia, care se caută într-un ciclu de şapte vieţi terestre, toate ratate, pentru vini nemărturisite, ca în a şaptea viaţă cele două făpturi ce s-au întâlnit fugar, dar nu şi-au putut realiza dragostea, să se recontopească într-o făptură androgină care astfel îşi recâştigă starea integrală genuină:

,,Viziunea , de mult uitată, mi-a reapărut în suflet atunci când m-am apucat să scriu o poveste cu reîncarnare. Romanul Adam şi Eva de aici a pornit, deşi apoi a urmat alte căi. Viziunea a servit doar la închipuirea teoriei ce mi-a trebuit pentru motivarea celor şapte vieţi sau a încarnărilor celor două suflete, care în planul divin constituie unul singur, alimentat de o iubire eternă(…).

Calatori in stiinta Savantul grec Arhimede (în greacă Αρχιμήδης Arhimedes; n. aprox. 287 î.Hr. în Siracusa, atunci colonie grecească, d. 212 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai de seamă învătati ai lumii antice. Realizările sale se înscriu în numeroase domenii stiintifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie si filozofie. Din operele lui au fost păstrate un număr relativ mare de lucrări. Printre acestea se află si “Despre sferă si cilindru” în care Arhimede demonstrează că raportul dintre aria unei sfere si cea a cilindrului circumscris este egală cu raportul dintre volumele celor două corpuri (si anume exact 2/3), rezultat de care Arhimede se pare că era foarte mândru. A pus la punct o metodă de a calcula numărul π (raportul dintre circumferinta si diametrul unui cerc) cu o precizie oricât de bună, bazată pe calculul perimetrelor unor perechi de poligoane regulate, unul înscris în cerc si altul circumscris, cu număr crescător de laturi. Pentru cazul când numărul laturilor este 96, Arhimede a calculat o aproximatie a numărului π între 223/71 (aproximativ 3,1408) si 22/7 (aproximativ 3,1429).Studiul proprietătii spiralelor si descrierea inventiei sale, surubul fără sfârsit (sau surubul lui Arhimede), cu o largă aplicabilitate practică, se regăsesc în lucrarea “Despre suruburi”. A descoperit principiul fundamental al hidrostaticii prin care a pus bazele acestei importante discipline, în lucrarea în două volume Periton ochumenon (Despre corpurile plutitoare). În legătură cu această descoperire este citată celebra exclamatie „Heureka!” („Am găsit!”, în greaca modernă εύρηκα, evrika). În principiu legea lui Arhimede este următoarea: „Un corp scufundat într-un lichid sau gaz este împins ascendent pe verticală cu o fortă egală cu greutatea volumului de lichid sau gaz dislocat”. Atunci când forta determinată de presiunea lichidului este mai mare decât greutatea corpului acestea pluteste, iar atunci când cele 2 forte sunt egale obiectul rămâne în echilibru. Tetragonismos paraboles (Cvadratura parabolei) este lucrarea considerată a prefigura calculul integral. Cu Prammites sau Arenarius (calculatorul de nisip) încearcă să găsească un procedeu de exprimare a numerelor mari (calculul firelor de nisip care ar încăpea în Universul cunoscut atunci, 1051).Prin alte cercetări a determinat centrul de greutate al corpurilor, a stabilit legile pârghiilor si a inventat scripetele compus.

Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642)a fost un fizician, matematician, astronom si filosof italian care a jucat un rol important în Revolutia Stiintifică. Printre realizările sale se numără îmbunătătirea telescoapelor si observatiile astronomice realizate astfel, precum si suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observationale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele stiintei” si „părintele stiintei moderne”.Miscarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu si început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contributiile sale la astronomia observatională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor. Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franța - d. 19 august 1662, Paris) a fost un matematician, fizician si filosof francez având contributii în numeroase domenii ale stiintei, precum constructia unor calculatoare mecanice, consideratii asupra teoriei probabilitătilor, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune si vid. În urma unei revelatii religioase în 1654, Pascal abandonează matematica si stiintele exacte si îsi dedică viata filozofiei si teologiei. În onoarea contributiilor sale în stiintă numele Pascal a fost dat unitătii de măsură a presiunii, precum si unui limbaj de progamare. Pascaline,unul din primele calculatoare mecanice, lăsat după moartea lui Pascal lui Carcavi, unul din prototipuri aflându-se la muzeul Zwinger din Dresda.

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthrope, Grantham, d Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643, Woolsthrope, Grantham, d. 31 martie 1727, Kensington, Londra) a fost un renumit om de stiintă englez, matematician, fizician si astronom, presedinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor stiintifice care vor revolutiona stiinta, în domeniul opticii, matematicii si în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atractiei universale si, prin studierea legilor miscării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea si dezvoltarea calculului diferential si a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât miscarea globului terestru, cât si a altor corpuri ceresti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar si hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiatii monocromatice de diferite culori. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică si matematică a activitătii sale, ci a rămas de preferintă fizician. În aceasta constă neobisnuita tenacitate si economia gândirii sale. Charles Augustin de Coulomb (n. 14 iunie 1736, Angoulême, Franta - d. 23 august 1806, Paris, Franta) a fost un fizician francez, cunoscut pentru descoperirea legii lui Coulomb: definitia fortei electrostatice de atractie sau respingere. Unitatea din Sistemul International pentru sarcină, coulombul, a fost numită în cinstea lui. Contributii: studiul frecării si stabilirea legilor frecării; studii asupra lucrului mecanic; studii privind reorganizarea trupelor de genisti; studiul fortelor electrostatice si elaborarea a ceea ce ulterior se va numi Legea lui Coulomb.

Exploratori celebri Bartolomeo Diaz (1451 – 1500) Expeditia intreprinsa de Bartolomeo Diaz intre 1487 si 1488 a fost una secreta pentru o lunga perioada de timp, si asta pentru ca scopul ei principal era acela de a descoperi o cale maritima catre India, prin sudul Africii... un deziderat indraznet daca avem in vedere faptul ca atat musulmanii, cat si Venetia acelor vremuri, detineau monopulul comertului cu Asia. In cele 16 luni cat a durat temerara sa calatorie, portughezul a strabatut peste 8000 de kilometri pe mare, cartografiind aproximativ 2030 de kilometri de coasta africana inca necunoscuta. El este cel care a descris pentru prima oara o intalnire cu nativii sud-africani si tot el are meritul de a fi atins pentru prima data Capul Bunei Sperante (pe care il numise atunci Cabo das Tormentas - Capul Furtunilor). Chiar daca nu si-a implinit niciodata visul, acela de a ajunge in India, Bartolomeo Diaz este considerat primul european care a strabatut sudul Africii si care a demonstrat ca Oceanul Indian nu este doar o mare inchisa, asa cum se crezuse pana atunci. Nevoit sa se intoarca din drum din cauza unei epidemii de scorbut si a unei posibile revolte a echipajului, Diaz spera la o a doua calatorie care sa il duca, de acea data, pana in Indii. Visul i-a fost destramat 9 ani mai tarziu, in 1497, atunci cand un alt portughez, Vasco da Gama, era numit de casa regala portugheza sa conduca urmatoarea expeditie. Folosind hartile realizate de Diaz, da Gama atingea la 20 mai 1498 atat de ravnita destinatie. Daca ar exista o expresie care sa il defineasca cel mai bine pe portughezul Bartolomeo Diaz (Bartolomeu Dias), aceasta ar fi, cu siguranta, „deschizatorul de drumuri”. Cristofor Columb (1451 – 1506) Tot o ruta catre Indii a incercat sa afle si celebrul genovez aflat in slujba Spaniei, Cristofor Columb (Cristobal Colon dupa numele sau hispanizat), atunci cand, la 3 august 1492, ridica ancora catre ceea ce avea sa devina una dintre cele mai mari descoperiri ale ultimului mileniu… America. De altfel, desi a intreprins nu mai putin de 4 voiaje intre 1492 si 1502, explorand o mare parte a Americii Centrale si a insulelor din estul celor doua Americi, Columb a murit convins ca a descoperit legendarul drum catre coasta estica a Indiei. Meritul de a demonstra ca lumea lui Columb este mult mai mare decat crezuse acesta si ca, de fapt, genovezul descoperise un alt continent, complet necunoscut pana in acel moment, apartine insa unui alt explorator italian, florentinul Amerigo Vespucci (1454 – 1512). Ca o ironie a sortii, la doar un an dupa moartea lui Columb, in 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller si Matthias Ringmann numeau continentul descoperit de genovez... America.

David Livingstone (1813-1873) Sir Francis Drake (1540-1596) Pentru a atinge Oceanul Pacific, Drake devenea in 1578 primul englez care strabatea Stramtoarea Magellan si, in speranta de a descoperi un pasaj nordic care sa ii permita intoarcerea in Atlantic, el naviga in nordul coastelor vest-americane mai mult decat o facuse orice alt european inaintea sa. Convins ca aceasta trecere nu exista, Francis Drake se indrepta atunci catre Africa, nu inainte de a strabate Arhipelagul Filipine si de a-si incarca nava cu atat de mult ravnitele mirodenii asiatice. In septembrie 1580, Drake ajungea din nou in Anglia. Era primul om dupa Magellan care reusise inconjurul lumii pe mare. Opt ani mai tarziu, in 1588, englezul scria o noua pagina glorioasa din istoria tarii sale dupa ce, in functia de vice-amiral, invingea Invincibila Armada spaniola. Francis Drake s-a stins din viata la 29 ianuarie 1596 din cauza dizenteriei, in timp ce incerca sa asedieze portul spaniol San Juan din Puerto Rico. Plecat initial ca misionar in Africa de Sud, in 1840, David Livingstone a fost socat de realitatile vietii de pe Continentul Negru, in special de sclavia practicata pe scara larga, un veritabil flagel impotriva caruia isi propunea sa lupte cu toate puterile sale. Astfel, are loc in 1849 prima expeditie catre centrul Africii, scotianul traversand atunci desertul Kalahari de la sud la nord. Trei ani mai tarziu, Livingstone porneste intr-una dintre cele mai temerare calatorii din istorie, devenind primul european care a strabatut continentul african de la vest la est (din Luanda, pe tarmul Atlanticului, pana la Quelimane, pe malul Oceanului Indian). Tot atunci, misionarul scotian descoperea si gura de varsare a fluviului Zambezi, si tot el era cel care identifica impresionanta cascada Mosi-oa-Tunya, pe care o reboteza Victoria. Reintorcandu-se in Anglia acesta este hotarat sa plece intr-o noua expeditie pentru a identifica o ruta navigabila pe Zambezi catre interiorul Africii,insa esueaza,la fel ca urmatoarea calatorie planuita cu scopul cautarii izvoarelor Nilului. Cu toate acestea, hartile intocmite de scotian aveau sa se dovedeasca de o importanta covarsitoare in viitoarele misiuni europene de explorarea a Africii.

Marco Polo (1254 – 1324) Roald Amundsen (1872 – 1928) Nu multi sunt cei care aleg o viata plina de aventuri in locul uneia lipsita de griji, asa cum a facut-o ilustrul venetian din secolul al XIII-lea, Marco Polo. Totul a inceput in 1260, an in care Niccolo, tatal lui Marco Polo, parasea Venetia pentru o calatorie de afaceri spre Marea Neagra. Atras de mirajul povestirilor despre Orientul Indepartat si despre legendarul Drum al Matasii, venetianul se alatura atunci unei expeditii care avea sa il poarte pana la curtea lui Kublai Han, liderul mongol al Chinei acelor vremuri. Insotitudu-si tatal in Orientul Indepartat in 1275, Marco Polo avea sa isi petreaca urmatorii 17 ani explorand cea mai mare parte a Chinei si, fapt neconfirmat in totalitate, ajungand in premiera pentru un european in dreptul stramtorii Bering. Roald Amundsen (1872 – 1928) In 1897, la varsta de 27 de ani, norvegianul se regaseste in compania ilustra a celor mai promitatori oameni de stiinta ai vremii, intr-o calatorie care avea sa ramana in istorie. Este vorba nava Belgica, si de prima incercare de a atinge Antarctica efectuata vreodata de europeni. Condusa de belgianul Adrien de Gerlache, expeditia avea insa sa esueze odata cu blocarea navei intre gheturile sudice. Echipajul a fost salvat numai de eforturile concentrate ale medicului Frederick Cook si ale romanului Emil Racovita, cei care au evitat o epidemie de scorbut sau, mai rau, o moarte prin inanitie a marinarilor, vanand foci pe banchizele polare si oferind exploratorilor carnea cruda a acestora. Fara sa isi piarda entuziasmul in urma acestei intamplari, Amundsen se indreapta doar 6 ani mai tarziu, in 1903, catre Polul Nord, descoperind atunci Pasajul Nordic, puntea de legatura dintre Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific, un deziderat care dura de peste patru secole, inca de pe vremea marilor exploratori medievali. Anii 1910-1912, il gasesc pe Roald Amundesn intr-o cursa epica pentru cucerirea Polului Sud. Desi initial intentionase sa atinga Polul Nord, norvegianul afla dezamagit ca Frederick Cook si Robert Peary realizasera in 1908 si 1909 pasul catre cel mai nordic punct al Terrei. Indreptandu-si atentia catre Antarctica inca neexplorata, Amundsen iesea, de data aceasta victorios Visul de a atinge si Polul Nord nu se stinsese insa si, dupa mai multe tentative esuate, Amundsen isi atinge obiectivul in 1926, la bordul zepelinului Norge. Cum toate cele trei expeditii care sustinusera ca atinsesera Polul au fost contestate, putem avea in persoana lui Roald Amundsen pe omul care a atins in premiera ambii poli ai Pamantului. Norvegianul a disparut in conditii misterioase la 18 iunie 1928, in timp ce incerca sa salveze membrii unui zepelin italian prabusit dupa intoarcerea de la Polul Nord. Corpul sau nu a fost gasit niciodata.

Alexander von Humboldt (1769 – 1859) James Cook (1728 – 1779) Vocatia sa s-a manifestat cu precadere de-a lungul celor cinci ani (1799 –1804), in care a explorat o mare parte a Americii de Sud, a Mexicului, Cubei si a Statelor Unite ale Americii. Inarmat cu o rigoare tipic prusaca si cu o rabdare de fier, Humboldt a reusit sa adune si sa clasifice intr-un numar impresionant de volume, o parte importanta a florei, faunei, precum si a vestigiilor arheologice din Lumea Noua, intr-o maniera considerata astazi drept primul model stiintific in adevaratul sens al cuvantului. Tot el a fost cel care, in 1804, a realizat primul recensamant, chiar daca rudimentar, al nativilor amerindieni din sudul Americii de Nord, estimand numarul acestora la aproximativ 6 milioane. Departe de a fi doar un soldat si un navigator incercat, capitanul James Cook poate fi caracterizat drept unul dintre primii exploratori europeni care au realizat lungi calatorii oceanice in scopuri pur stiintiice. De altfel, asa avea sa inceapa si prima sa mare aventura, o expeditie in Tahiti, acolo de unde ar fi urmat sa urmareasca conjuctia dintre Venus si Soare, eveniment de mare importanta pentru astronomii vremii, petrecut in 1769. Conform instructiunilor primite din partea Societatii Regale Britanice, Cook s-a indreptat apoi catre Noua Zeelanda, teritoriu descris pentru prima data de olandezul Abel Tasman in 1642. Cook a fost de altfel primul european care a realizat o cartografiere completa a Noii Zeelande, tot el fiind si cel care a identificat coasta estica a Australiei. James Cook porneste in 1772 intr-o a doua calatorie, cu scopul de cartografia tarmurile Oceanului Atlantic, ocazie cu care identifica mai multe insule necunoscute pana atunci geografilor europeni, si ajunge pana aproape de Antarctica. La doar un an de la intoarcere din 1775, Cook organizeaza si cea de treia expeditie, ocazie cu care descopera Hawaii si stabileste primul contact european cu nativii maori.Considerat initial un zeu de catre bastinasi, englezul intra in conflict cu acestia dupa ce incearca sa isi recupereze o barca furata, luand ostatici mai multi lideri hawaiieni. Deznodamantul este insa unul dramatic, James Cook fiind ucis de localnici intr-un atac furibund al acestora. Era 14 februarie 1779. Perioada cuprinsa intre 1811 – 1818, il gaseste pe Alexander von Humboldt in cea mai lunga dintre expeditiile sale, cea din Rusia, atunci cand strabate circa 15.500 de kilometri in incercarea de a afla cat mai multe date despre o tara inca necunoscuta multora dintre contemporanii sai. El aprecia corect pentru prima data dimensiunile platoului Central-Asiatic si, spre satisfactia guvernului rus, descoperea diamante in zona muntilor Urali.

Fernando Magellan (1480 – 1521) Primul loc in topul celor mai mari exploratori ai tuturor timpurilor este ocupat de portughezul Fernando Magellan (Fernao de Magalhaes dupa numele sau real), omul care a reusit in premiera o circumnavigatie a Terrei si care descoperea drumul vestic catre Indii prin stramtoarea din sudul Americii Latine care astazi ii poarta numele. Dupa o serie de neintelegeri cu regele portughez, Manuel I, Magellan se refugiaza in Spania, marea rivala a tarii sale natale, acolo unde propune sa i se incredinteze conducerea unei expeditii prin care sa descoperea pasajul vestic catre atat de ravnitul Tinut al Mirodeniilor. Suprinzator, portughezul primeste un raspuns afirmativ si, la 10 august 1519, ridica ancora in fruntea unei flote formate din cinci nave (Trinidad, San Antonio, Conception, Victoria si Santiago). Nevoit sa evite navele trimise de catre Manuel I in urmarirea sa, precum si coasta estica a Braziliei, aflata sub dominatia portugheza, Fernando Magellan a navigat de-a lungul coastei Americii de Sud si, la 28 noiembrie 1519, reusea sa patrunda prin sudul Tarii de Foc in ceea ce el avea sa numeasca Mar Pacifico - Oceanul Pacific. Drumul vestic catre India fusese descoperit. Navigand catre nord, portughezul ajungea dupa o calatorie extenuanta in Filipine, acolo unde, din nefericire, avea sa isi gaseasca sfarsitul, la 22 aprilie 1521, dupa ce incercase sa aplaneze conflictul dintre doua capetenii locale.

Scriitori celebri  Alexandre Davy de la Pailleterie, cunoscut in literatura sub numele de Alexandre Dumas, s-a nascut la data de 24 iulie 1802, la Villers-Cotterets (Aisne). La 22 septembrie 1825 a avut loc debutul literar al lui Alexandre Dumas cu vodevilul "Vanatoarea si dragostea" (La chasse et l'amour), scris in colaborare cu Adolphe de Leuven. Acesta nu a fost intampinat cu succes. La data de 11 februarie 1829 a avut loc premiera dramei in proza "Henric al III-lea si curtea sa" (Henri III et sa cour). Au urmat si alte opere: "Cristina", drama in versuri, "Antony", inspirat din romanul "Suferintele tanarului Werther" de Goethe, "Turnul Nesle" (La tour de Nesle) care s-a bucurat de mare succes.  In anul 1835 scriitorul a facut o calatorie in Italia, unde a revenit in 1836, 1840, 1841, 1842. Aceste calatorii l-au inspirat in scrierea unora dintre urmatoarele sale carti.        La data de 2 iulie 1837 Alexandre Dumas a fost numit cavaler al Legiunii de onoare. Un an mai tarziu au fost publicate primele sale romane: "Capitanul Paul" (Le capitane Paul), "Sala armelor" (La salle d'armes). In anul 1844 a fost publicat, in opt volume, romanul "Cei trei muschetari" (Les trois mousguetaires). Intre anii 1844-1850 a fost editat romanul "Contele de Monte Cristo" (Le comte de Monte Cristo). Alte romane ale scriitorului sunt: "După douăzeci de ani" (Vingt ans apres, 1845), "Regina Margot" (La reine Margot, 1845), "Doamna de Monsoreau" (La dame de Monsoreau, 1846), "Cavalerul de la Maison Rouge" (Le cavalier de la Maison Rouge, 1846), "Razboiul femeilor" (La guerre des femmes, 1846), "Vicontele de Bragelonne" (1848), "Colierul reginei" (1849), "Laleaua neagra" (1950), etc.   Pe 1 martie 1848 Dumas a fondat "Le Mois" (Luna), revista cu aparitie lunara in care scriitorul rezuma principalele evenimente politice si literare. In 1859 a editat ziarul "Independentul" (L'independente) si in 1866 a intreprins o calatorie in Germania care a constituit sursa de inspiratie in scriere romanului "Teroarea prusaca" (La terreur prussienne).    Samuel Langhorne Clemens cunoscut in litertura sub pseudonimul Mark Twain s-a nascut la data de 30 noiembrie 1835 in localitatea Hannibal, statul Missouri. La varsta de saisprezece ani a inceput sa scrie articole si schite.        La optsprezece ani a plecat ca tipograf in mai multe orase insa dupa patru ani s-a intors in Missouri si a inceput sa se pregateasca pentru a deveni pilot de vas cu zbaturi, o profesie foarte bine platita. L-a convins si pe fratele sau sa lucreze impreuna cu el dar vasul pe care acesta servea a explodat si fratele lui a murit. De atunci s-a invinovatit toata viata pentru acest lucru insa a continuat sa lucreze ca pilot.  Dupa izbucnirea Razboiului civil din America, in 1861, a plecat spre vest si ajuns in Nevada a devenit miner. Dupa esecul ca miner, a inceput sa lucreze la un ziar din Virginia City numit "The Daily Territorial Enterprise". Atunci a folosit pentru prima oara pseudonimul literar "Mark Twain". Printre operele lui Mark Twain se numara: "The Adventures of Tom Sawyer" (Aventurile lui Tom Sawer, 1876), "The Prince and the Pauper" (Print si cersetor, 1882), "Adventures of Huckleberry Finn" (Aventurile lui Huckleberry Finn, 1884), "A Connecticut Yankee in King Arthur's Court" (Un yancheu la curtea regelui Arthur, 1889), etc.

Victor Marie Hugo s-a nascut la Besancon, la data de 26 februarie 1802.   Camil Petrescu s-a nascut la data de 22 aprilie 1894 in Bucuresti. In 1913 a aparut primul sau articol in "Rampa". A urmat cursurile Facultatii de Filosofie si Litere din Bucuresti. Un an mai tarziu a publicat trei articole in "Facla" sub pseudonimul Raul D. In 1916 a absolvit Scoala de Ofiteri cu gradul de sublocotenent. In acelasi an a scris piesa "Jocul ielelor" iar in august a participat la luptele din Predeal-Brasov, Suceava si Oituz. In 1917 a fost luat prizonier de germani si a ajuns in lagarul de la Sopronyck (Ungaria).  In 1918 a fost eliberat si a intampinat mari greutati in anularea actului de deces. Dupa inca un an si-a luat licenta in filosofie si a devenit profesor suplinitor de limba romana la Liceul "Gh. Lazar". In aceeasi perioada a scris piesa "Act venetian". In anul 1920 a editat la Timisoara revista "Limba romana" si a infiintat si ziarul "Tara". A scris in acelasi timp piesa "Suflete tari". Debutul editorial s-a petrecut cu volumul "Versuri. Idee. Ciclul morţii" in 1923. Intre anii 1924-1925 a lucrat la piesa "Danton" care a avut premiera la 17 ani de la moartea autorului. Anul urmator a scris comedia "Mitica Popescu". In anul 1930 a scris romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" iar in 1932 romanul "Patul lui Procust" ce a fost publicat in 1933. In 1937 scriitorul si-a dat doctoratul cu lucrarea "Modalitatea estetica a teatrului". In anul urmator a scris scenariul filmului "Stefan cel Mare". In 1939 a fost numit director al Teatrului National din Bucuresti.         In 1954 au aparut primele doua volume din romanul "Un om intre oameni". Volumul al treilea a fost publicat postum. In 1957 a aparut un volum de "Versuri". A murit la data de 13 mai in acelasi an la Bucuresti. Incepand cu 1816 viitorul scriitor a urmat cursurile liceului Louis-le-Grand, din Paris, iar in anul 1819 a obtinut "Crinul de aur" la concursul de poezie lansat de Academia jocurilor florare din Toulouse. In anul 1822 a aparut prima culegere de versuri "Ode si poezii diverse" pentru care a primit o recompensa din partea regelui, Ludovic al-XVIII-lea. In 1823 a publicat romanul "Han d'Islande" influentat de maniera lui Nodier caruia i-a frecventat salonul intalnindu-i acolo pe Lamartine si pe Vigny. Peste doi ani, Victor Hugo a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare.        Romanul "Ultima zi a unui osandit" a aparut in 1829, an in care Victor Hugo a publicat si volumul de versuri "Orientalele". In 1831 a aparut romanul "Notre -Dame de Paris" si a fost publicat volumul de poezii "Frunze de toamna" iar intre anii 1832-1833 a scris o serie de drame "Regele se amuza", "Lucretia Borgia", "Maria Tudor". Povestirea "Claude Gueux", publicata in 1834, a fost o prefigurare in miniatura a romanului "Mizerabilii".  In 1841 a fost ales in Academia Franceza. In perioada exilului a publicat pamflete la adresa lui Napoleon al-III-lea: "Napoleon cel mic" si "Istoria unei crime". Tot in exil a scris si "Mizerabilii", roman ce a fost publicat in 1862, la Bruxelles. In 1866 a aparut romanul "Oamenii marii" iar in 1869 romanul "Omul care rade". Reintors in Franta, in 1874, a publicat romanul "Anul 93".        

Giovanni Boccaccio s-a nascut in anul 1313 la Paris (conform unor aluzii autobiografice din operele sale) sau la Certaldo (Italia). Giovanni Boccaccio si-a petrecut copilaria in cartierul San Pietro Maggiore.A inceput sa studieze Dreptul canonic si limbile clasice. In aceasta perioada a inceput sa scrie primele opere: "La caccia di Diana" (Vanatoarea Dianei, 1334), "Il filocolo" (1336), "Filostrato" (1338), "La Teseide" (1340). La Napoli a cunoscut numeroase iubiri usoare pana cand a intalnit-o pe Maria d'Aquino, care sub pseudonimul Fiammetta a aparut in multe dintre operele sale, inclusiv in "Decameronul”. In continuare a scris: "Il ninfale d'Ameto" (Nimfele lui Ameto, 1341), "L'amorosa visione" (Viziunea amoroasa, 1342), "Elegia di Maddonna Fiammetta" (Elegia Maddonei Fiammetta, 1343-1344), "Il Ninfale Fiesolano" (Nimfele de la Fiesole, 1344–1345). Intre 1350-1354 scriitorul a lucrat la capodopera sa "Decameronul". Intre anii 1354-1355 a fost ambasador la Avignon. In acest timp a scris "Labirinto d'amore" (Labirintul iubirii).        La data de 23 octombrie 1373 Giovanni Boccaccio a inaugurat lectura publica a operei "Divina Comedie" . El a fost si cel care a scris prima "Viata" a lui Dante Alighieri.        La 21 decembrie 1375 Giovanni Boccaccio a murit la Certaldo, Florenta. Bineinteles ca pe langa acesti importanti oameni de stiinta,scriitori,exploratori care au revolutionat lumea exista multi altii la fel de importanti.Cu totii au o mare importanta pentru ceea ce avem si pentru ceea ce suntem.De aceea trebuie sa nu uitam nicio clipa si sa invatam sa apreciem ceea ce acesti oameni au realizat pentru intreg Universul.Descoperirile si creatiile lor au revolutionat lumea din punct de vedere geografic,istoric,literar,stiintific.Noi nu vedem truda acestor oameni,ci doar rezultatul acesteia care ni se pare ceva absolut normal,banal.Insa o singura formula,o singura denumire,o singura carte ascund atat de multa munca,sudoare si inteligenta,atatea mistere.