Κατέβασμα παρουσίασης
Η παρουσίαση φορτώνεται. Παρακαλείστε να περιμένετε
1
BINE AŢI VENIT la GIMNAZIALA NR. 5 !
2
Lecţie interdisciplinară
FIZICĂ Lecţie interdisciplinară CHIMIE susţinută de prof. Liliana Lupşa
3
„Omenirea a învăţat în domeniul ştiinţelor să traverseze abisurile necunoscutului, să ajungă la tărâmul solid al realităţii şi să cuprindă întregul univers, sprijinindu-se doar pe pilonii bine studiaţi de pe maluri." - Dimitri Ivanovici Mendeleev – ( )
4
Omul este trestia cea mai slabă din natură,
ŞTIŢI CINE A SPUS: Omul este trestia cea mai slabă din natură, dar este trestia gânditoare. Apele sunt drumuri care merg şi care te poartă acolo unde vrei să mergi.
5
CINE A FOST BLAISE PASCAL ?
Blaise Pascal ( ,) a fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid. A formulat legea fundamentală a hidrostaticii, numită apoi legea lui Pascal. A calculat mărimea presiunii hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor comunicante și principiul presei hidraulice.
6
Tabelul lui... H C F M g Ca Y Z I I r n I r A m
7
CINE A FOST MENDELEEV ? Dimitri Mendeleev s-a născut în Tobolsk, Siberia, ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev și al Mariei Mendeleeva. La 14 ani, după moartea tatălui său, Mendeleev a urmat gimnaziul în Tobolsk. Mendeleev a construit tabelul ce-i poartă numele în mod empiric, fără a cunoaşte structura atomului. Intuiţia sa extraordinară a făcut ca cercetătorii să bănuiască existenţa unor elemente doar privind la tabel, din logica acestuia. Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista pe vremea sa, precum și a proprietăților generale ale lor.
8
“Invăţătura fără gândire este muncă pierdută, gândirea fără învăţătură este periculoasă.”
Confucius TEMA LECŢIEI: SOLUŢII DE CONCENTRAŢII PROCENTUALE DIFERITE PRESIUNEA HIDROSTATICĂ
9
Care sunt COMPONENTELE unei soluţii ?
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică Ce este o SOLUŢIE ? Amestec ….. de ... sau mai multe Care sunt COMPONENTELE unei soluţii ? S.... şi s......
10
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
FIŞA DE LUCRU Sarcina de lucru nr Pe sticla Petri nr.1 ai 1 g sare de bucatarie - Măsoară cu cilindrul gradat 400 ml(cm3) de apă. - În paharul Berzelius nr.1 amestecă sarea cu apa. Agită până la omogenizare . Observaţie: Ai obţinut o …. .
11
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
Completează datele din tabelul de mai jos: Calcule necesare:
12
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
● Măsoară volumul soluţiei obţinute şi determină densitatea acesteia. Vsol1(ml) ρsol1(g/ml) ● Soluţia preparată poate fi folosită la determinarea presiunii hidrostatice?
13
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
Sarcina de lucru nr Determină denivelarea lichidului din tubul manometric când capsula manometrică este introdusă în soluţie la o anumită înălţime Măsoară această înălţime. Completează datele din tabelul de mai jos: h p 1 1 1
14
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
Sarcina de lucru nr Pe sticla Petri nr.2 ai 100 g sare de bucătărie - Măsoară cu cilindrul gradat 400 ml(cm3) de apă. - În paharul Berzelius nr.2 amestecă sarea cu apa. Agită până la omogenizare . Observaţie: Ai obţinut o ... cu concentraţia mai….. în comparaţie cu ... obţinută la sarcina de lucru nr.1.
15
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
Completează datele din tabelul de mai jos: Calcule necesare:
16
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
● Măsoară volumul soluţiei obtinute şi determină densitatea acesteia. Vsol2 (ml) ρsol2 (g/ml) ● Soluţia preparată poate fi folosită la determinarea presinunii hidrostatice?
17
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
2 Sarcina de lucru nr Determină denivelarea lichidului din tubul manometric când capsula este introdusă în soluţie la aceeaşi înălţime Completează datele din tabelul de mai jos: h2 h1 p2
18
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică
CONCLUZII C1(%)…..C 2 (%) sol 1 …..sol 2 h1…… … h 2. p p2
19
CONCLUZII 1.Presiunea hidrostatică creşte cu creşterea
concentraţiei ( densităţii). h- denivelarea lichidului din tubul manometric este mai mare când densitatea soluţiei este mai mare.
20
VEI GĂSI O " SOLUŢIE" ŞI DATORITĂ PRESIUNII HIDROSTATICE !
TEMA: Prepararea unor soluţii de concentraţii diferite – Presiunea hidrostatică VEI GĂSI O " SOLUŢIE" ŞI DATORITĂ PRESIUNII HIDROSTATICE !
21
ŞTIAŢI CĂ... … in anul 1985, submarinul “Nautile” a coborat la o adancime mai mare de 6000 m (in apele Japoniei)? El avea peretii dintr-un aliaj de titan si oţel pentru a rezista la presiuni hidrostatice foarte mari.
22
…batiscaful ,,Trieste” a atins, in anul 1960, adâncimea de m in timpul unor cercetări efectuate de profesorul Piccard?
23
SĂRBĂTORI FERICITE !
Παρόμοιες παρουσιάσεις
© 2024 SlidePlayer.gr Inc.
All rights reserved.