MODELE ESENTIALE ALE EXPLOATARII UNIVERSULUI Participanti: Popa Cristina Dumitru Marius Neacsu Nicoleta Danciulescu Emanuel Danciulescu Eduard Carnaru Stefan

PREZENTAREA PROIECTULUI 1. UNIVERSUL 2. GENEZA UNIVERSULUI 3. CALEA LACTEE 4. MATERIA UNIVERSULUI 5. CUM S-A NASCUT PAMANTUL 6. CE SUNT STELELE 7. CE SUNT GALAXIILE 8. PLANETELE 9. EXPLOZIA CARE A CREEAT UNIVERSUL (BIG BANG-UL)

UNIVERSUL Universul este constituit din toate materiile, lumina si alte forme de radiatii si energie. El este constituit din tot ceea ce exista oriunde in spatiu si timp. Universul include Pamantul si tot ceea ce este pe el. De asemenea, include tot ceea ce este in Sistemul Solar. Toate stelele, dintre care Soarele sunt parti din Univers. Soarele este una dintre mai mult decat 100 bilioane de stele grupate intr-o galaxie gigantica spirala, numita Caleea Lactee.

GENEZA UNIVERSULUI Problema originii Universului si a Sistemului Solar a preocupat pe oameni de multa vreme. S-au emis diverse ipoteze care au incercat sa raspunda la aceastapreocupare. In ultima vreme se raspandeste tot mai mult asa-numita ipoteza a marii explozii (big-bang, in limba engleza). 13698udf27spr5z Aceasta ipoteza se bazeaza pe unele date obtinute prin observatii astrofizice si pe cunostintele de fizica atomica si nucleara. O constatare imprtanta este acea a expansiunii Universului in urma acestei explozii. Observatiile astrofizice au dus la concluzia ca galaxiile se deplaseaza in spatiu, indepartandu-se intre ele. Totodata, s-a constatat existenta, in Univers, a unor radiatii care ar data din timpul marii explozii.

GENEZA UNIVERSULUI Conform cu aceasta teorie, initial toata materia existenta astazi in Univers era concentrata intr-un corp mic, extrem de fierbinte, o “minge de foc”. Materia era reprezentata prin particule elementare si antiparticule. S-a produs o expansiune foarte rapida a acestei materii fierbinti, ca o imensa explozie. Ca urmare a expansiunii, materia se racea incat la dublarea volumului se injumatatea valoarea temperaturii. dp698u3127sppr S-a calculat ca la o secunda dupa marea explozie temperatura materiei scazuse la cca 10 miliarde de grade, adica de aproape o mie de ori mai mare decat este tempertura in interiorul Soarelui.Materia era alcatuita atunci din electroni si protoni, cu antiparticulele lor, dar si din neutroni. Expansiunea si racirea au continuat si electronii s-au unit cu antielectronii, formand fotoni. In felul acesta, Universul a devenit o sfera de lumina.

CALEA LACTEE Calea Lactee se intinde pe o distanta de 100.000 ani-lumina. Studiile spatiului distant cu ajutorul telescoapelor optice si radio indica existenta a peste 100 bilioane de galaxii. Galaxiile se grupeaza in clustere, iar unele clustere par sa se grupeze in superclustere

MATERIA UNIVERSULUI Universul este compus din materie. Materia, ca realitate obiectivă, ni se dezvăluie prin simţuri. Ea se găseşte sub trei forme: substanţă - caracterizată prin masă; câmp - caracterizat prin energie; timp - caracterizat prin direcţia bine definită de scurgere (deşi la nivelul microuniversului s-ar putea ca timpul să curgă în ambele direcţii).

CUM S-A NASCUT PAMANTUL? În urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani, un nor de gaz ąi praf interstelar condensa. Principalele momente din formarea Terrei au fost: concentrarea materiei gazoase, aranjarea gravitaţională, dezintegrarea elementelor grele, încălzirea din interior spre exterior, formarea ąi evoluţia geosferelor. Ca urmare a condensării norului, cu predilecţie în zona lui centrală, a apărut o sferă care se rotea cu viteza mai mare decât azi. Datorită încălzirii progresive s-a produs dezintegrarea elementelor grele din interiorul planetei. Scoarţa planetei a fost fragmentată de magma care a adus la suprafaţă substanţe, gaze ąi apă. Aąa s-au născut atmosfera ąi hidrosfera terestră. Creąterea masei atmosferice a dus la încetinirea miącării de rotaţie. Raza Pământului a crescut cu circa o treime. Compoziţia atmosferei s-a modificat de-a lungul timpului. Iniţial era foarte densă ąi conţinea mult dioxid de carbon ąi amoniac. Apariţia biosferei, înveliąul viu al Terrei, a dus la creąterea concentraţiei de oxigen atmosferic. De-a lungul celor aproximativ 4,5 miliarde de ani Terra a trecut printr-o perioadă de încălzire puternică urmată de o glaciaţiune. Se crede că dacă răcirea ar fi fost mai puternică cu 3-4°C, Pământul ar fi fost acoperit cu o crustă de gheaţă ireversibilă. Evoluţia însă a fost de aąa factură încât a favorizat apariţia ąi dezvoltarea CUM S-A NASCUT PAMANTUL? În urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani, un nor de gaz ąi praf interstelar condensa. Principalele momente din formarea Terrei au fost: concentrarea materiei gazoase, aranjarea gravitaţională, dezintegrarea elementelor grele, încălzirea din interior spre exterior, formarea ąi evoluţia geosferelor. Ca urmare a condensării norului, cu predilecţie în zona lui centrală, a apărut o sferă care se rotea cu viteza mai mare decât azi. Datorită încălzirii progresive s-a produs dezintegrarea elementelor grele din interiorul planetei. Scoarţa planetei a fost fragmentată de magma care a adus la suprafaţă substanţe, gaze ąi apă. Aąa s-au născut atmosfera ąi hidrosfera terestră. Creąterea masei atmosferice a dus la încetinirea miącării de rotaţie. Raza Pământului a crescut cu circa o treime. Compoziţia atmosferei s-a modificat de-a lungul timpului. Iniţial era foarte densă ąi conţinea mult dioxid de carbon ąi amoniac. Apariţia biosferei, înveliąul viu al Terrei, a dus la creąterea concentraţiei de oxigen atmosferic. De-a lungul celor aproximativ 4,5 miliarde de ani Terra a trecut printr-o perioadă de încălzire puternică urmată de o glaciaţiune. Se crede că dacă răcirea ar fi fost mai puternică cu 3-4°C, Pământul ar fi fost acoperit cu o crustă de gheaţă ireversibilă. Evoluţia însă a fost de aąa factură încât a favorizat apariţia si dezvoltarea . formelor inteligente de viaţă.

PAMANTUL

Ce sunt stelele? Stelele sunt uriase acumulari de gaze (de obicei hidrogen si heliu) fierbinti si luminoase, de forma sferica. Stabilitatea lor din punct de vedere al formei se datoreaza, in mare parte echilibrului format intre uriasele forte de gravitatie (care isi exercita forta spre interior) si reactiilor termonucleare din interiorul stelei (care isi exercita forta spre exterior). Vazute de pe Pamant toate stelele, cu exceptia Soarelui, par a avea acelasi loc pe bolta cereasca pentru un timp foarte indelungat. Ele sunt intr-o miscare permanenta, iluzia starii fiind cauzata de distantele foarte mari dintre ele si Pamant.

Ce sunt galaxiile? O galaxie (de la rădăcina grecească galaxias [γαλαξίας], însemnând "lăptos", o referire la Calea Lactee) este un sistem cu masă, unit de forţe gravitaţionale, alcătuit dintr-o aglomeraţie de stele, praf şi gaz interstelar precum şi, dar încă nedovedit, materie întunecată invizibilă şi energie întunecată. Galaxiile tipice conţin între 10 milioane (107 - galaxiile pitice) şi un bilion (1012 - galaxiile gigante), sau chiar mai multe stele, toate orbitând în jurul unui centru de gravitaţie comun. În plus faţă de stele singuratice şi de un mediu interstelar subtil, majoritatea galaxiilor conţin un număr mare de sisteme stelare, de clustere stelare şi de tipuri variate de nebuloase. Ea conţine în jur de 200 de miliarde de stele ąi materie interstelară, ąi are diametrul de aproximativ o sută de mii de ani-lumină .

Există două tipuri de galaxii: spirale ąi eliptice Există două tipuri de galaxii: spirale ąi eliptice. Toate galaxiile spirale se rotesc. La fel o parte dintre galaxiile eliptice. Galaxiile călătoresc foarte încet în spaţiu, trecând uneori unele pe lângă altele. Atunci pot apărea deformări. Este posibil chiar ca o galaxie mare să înghită una mai mică din cauza gravitaţiei.

PLANETELE  Planetele sunt cele mai mari obiecte exceptand Soarele. Spre deosebire de Soare, planetele nu produc energia lor proprie, in schimb planetele reflecta caldura si lumina vizibila produsa de Soare. Planetele Jupiter si Saturn emit radiatii radio, undele radio, emise de Jupiter sunt asa puternice incat pot fi receptionate pe pamant cu radiotelescoape. Cele patru planete de langa Soare: Mercur, Venus, Pamant si Marte se numesc planete terestriale, ele par sa contina fier si roci. Planetele terestriale si Pluto sunt cele mai mici planete. Pamantul are un satelit, Marte are doi si Pluto are unul. Mercur si Venus nu au sateliti.

MERCUR Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare, orbitându-l o dată la fiecare 88 zile. Luminozitatea sa variază între -2,0 şi 5,5 în magnitudine aparentă, dar nu este uşor de văzut fiindcă cea mai mare separare angulară (cea mai mare elongaţie) faţă de Soare este de doar 28,3°, însemnând că se poate vedea doar imediat după apusul Soarelui. Planeta rămâne încă într-o relativă obscuritate fiindcă, în comparaţie cu celelalte planete, puţine lucruri se ştiu despre ea: singura navă spaţială care s-a apropiat de Mercur a fost Mariner 10 (1974-1975), care a cartografiat doar 40%-45% din suprafaţa planetei

VENUS Situată la 108 milioane km de Soare, Venus îşi parcurge orbita în 225 de zile. Rotaţia în jurul propriei sale axe este foarte lentă, durează 243 de zile şi are loc de la vest la est, în sens invers faţă de rotaţia celorlalte planete. Cu un diametru de 12100 km, Venus este a doua planetă (pornind de la Soare) din sistemul solar, orbita sa fiind cuprinsă între cea a planetelor Mercur şi Pământ. Venus este cu foarte puţin mai mică decât Pământul, dar atmosfera sa este foarte diferită: în principal, aceasta este compusă din 96% gaz carbonic şi 3,5% azot. Ea este înconjurată de un văl gros de nori repartizaţi în trei straturi situate la o altitudine între 50 şi 70 km. Unii dintre aceştia provoacă ploi de acid sulfuric, o substanţă chimică foarte periculoasă. Pe Venus temperatura este foarte ridicată. De fapt, gazul carbonic acumulat în atmosferă acţionează sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere: temperatura la sol ajunge până 4600C. Suprafaţa planetei Venus este plină de platouri vulcanice, circa 80% având o variaţie a înălţimii nu mai mare de 1 km. Se pare că mulţi vulcani sunt încă activi. La fel ca şi Mercur, Venus nu are sateliţi.

PAMANAT Pământul (numit şi Terra sau „Planeta albastră”) este în sistemul solar a treia planetă ca distanţă faţă de Soare şi a cincea ca mărime. Când desemnează planeta (şi nu solul), cuvântul se scrie cu majusculă. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, şi singura din Univers cunoscută ca adăpostind viaţă (controverse legate de existenţa vieţii extraterestre continuă să existe).

MARTE Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planetă a sistemului solar, a cărei denumirea provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită şi „planeta roşie” datorită înfăţişării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roşiatică se explică prin prezenţa pe suprafaţa sa a oxidului de fier.

JUPITER Jupiter este a cincea planetă de la Soare şi este cea mai mare dintre toate planetele sistemului nostru solar. Are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare şi un volum de 1300 ori mai mare. Jupiter este al patrulea obiect de pe cer ca strălucire (după Soare, Lună şi Venus; şi câteodată Marte). A fost cunoscut din timpuri preistorice. Descoperirea de către Galileo Galilei şi Simon Marius , în 1610, ai celor patru mari sateliţi ai lui Jupiter: Io, Europa, Ganymede şi Callisto (cunoscute ca sateliţii Galileeni) a fost prima descoperire a unui centru de mişcare aparent necentrat pe Pământ.

SATURN Saturn este a şasea planetă de la Soare şi a doua ca mărime din Sistemul Solar, după Jupiter. Împreună cu Jupiter, Uranus şi Neptun, Saturn este clasificat ca un gigant gazos. Aceste planete sunt numite corpuri joviane, însemnând planete asemănătoare cu Jupiter. Saturn este numit după zeul roman Saturnus (care va denumi ziua de sâmbătă), echivalentul zeului grec Kronos (Titan şi tatăl lui Zeus), babilonianul Ninurta şi divinităţii Hindu Shani. Simbolul lui Saturn este coasa zeului Kronos.

URANUS Uranus este a şaptea planetă de la Soare şi a treia că mărime (după diametru). Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub aspectul masei decât Neptun. Plasat pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Pământului, Uranus, ca şi Neptun, primeşte foarte puţină căldură. Cu un diametru de 52.000 km, Uranus este de 2 ori mai mic decât Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul). Este înconjurat de inele întunecate şi are 15 sateliţi.

NEPTUN Neptun este a opta şi cea mai îndepărtată planetă de Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este cea de a patra planetă după diametru şi a treia după masă. Neptun are masa de 17 ori mai mare decât cea a Pământului şi puţin mai mare decât a lui Uranus, care este de 15 ori mai mare decât cea a Pământului. Neptun orbitează Soarele la o distanţă de 30,1 unităţi astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 ori mai mare decât orbita Pământului. Simbolul astronomic al lui Neptun este o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.

PLUTO Pluton (întâlnită în română şi sub numele eronat[necesită citare] de Pluto), pronunţat 'plu-ton, este o planetă pitică din Sistemul Solar (a doua planeta pitică, ca mărime, după Eris). Până în 2006, a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanţei faţă de Soare, cât şi a descoperirii. Pluton, împreună cu satelitul său, Charon, sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în niciunul dintre cele două corpuri.[1] A fost descoperită în 1929 de către astronomul american Clyde William Tombaugh.

BIG BANG Astronomul american Edwin Hubble a descris Universul ca fiind în continuă extindere, dând cosmologilor "o temă pentru acasă". El porneşte de la ideea că la începuturi, cu circa 13,7 miliarde de ani în urmă, universul încă nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natură cu totul specială, o aşa-numită singularitate, ceva fără dimensiuni dar cu o energie infinită. La momentul "zero" acest punct a ieşit din starea lui de singularitate (încă nu se ştie din ce cauză) şi şi-a manifestat uriaşa energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bangul, care mai continuă şi în ziua de azi. În anul 1940 fizicianul ruso-american George Gamow şi asistenţii săi Ralph Alpher şi Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescentă de materie şi energie de la începuturile universului. Numele teoriei "Big Bang" a fost dat dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950. Gamow şi studenţii săi au ajuns la concluzia că unele elemente chimice din universul de azi provin din primele timpuri ale formării acestuia. Unele radiaţii se presupun că datează din perioada Big Bangului şi încă mai circulă prin univers. S-a mai descoperit că cele mai uşoare elemente, ca hidrogenul, deuteriul şi heliul, au fost primele elemente în univers, iar celelalte elemente mai grele s-au format ulterior. Cercetătorii susţin că elementele mai grele decât heliul şi mai uşoare decât fierul s-au format în procesul nuclear în stele, iar elementele mai grele decât fierul s-au format în urma exploziilor supernovelor.