Ce sunt antibioticele? Antibioticele (greacă ἀντί- contra, βίος- viață) sunt o grupă de medicamente care se folosesc la tratamentul bolilor infecțioase provocate de bacterii. Antibioticele constituie substante antimicrobiene care inhiba sau impiedica cresterea bacteriilor. Ele nu sunt active asupra virusurilor care provoaca afectiuni ca: gripa, raceala obisnuita sau bronsita acuta. Aceste infectii virale de obicei cedeaza in mod spontan si nu necesita tratament antibiotic. Exista doua tipuri de antibiotice: Antibiotice cu spectru ingust Acestea sunt active asupra bacteriilor specifice. Ele sunt prescrise atunci cand bacteria care a cauzat infectia este cunoscuta. Important este faptul ca acestea sunt mai putin active asupra bacteriilor “bune” (folositoare) sau a celor care dauneaza cel mai putin, fata de antibioticele cu spectru larg. Antibiotice cu spectru larg Acestea sunt active asupra unui numar larg de bacterii. Ele sunt folosite in cazul in care nu se cunoaste bacteria ce a cauzat infectia sau cand afectiunea este provocata de mai multe bacterii. Din pacate, aceste antibiotice vor omori mai multe bacterii “bune” sau pe cele care dauneaza cel mai putin, in comparatie cu antibioticele cu spectru ingust. Ambele tipuri de antibiotice pot cauza reactii adverse, ca de ex. reactii alergice, diaree, sau dureri de stomac.
Istoria antibioticelor Prima substanță antibacteriană care poate fi considerat ca antibiotic cu spectru restrâns a fost salvarsanul descoperit în anul 1910 de chimistul și medicul german Paul Ehrlich (1854-1915), medicament cu care s-a tratat sifilisul, care era foarte răspândit. Urmat în anul 1928 de descoperirea epocală a penicilinei de către Alexander Fleming, care observă că secreția mucegaiului verde „Penicillium notatum” (Penicillium chrysogenum) distruge colonia de bacterii din laborator. O altă descoperire demnă de amintit este descoperirea în anul 1935 a sulfonamidei de Gerhard Domagk, care nu este un antibiotic nefiind bactericid ci numai un bacterioastatic. Urmează descoperirea unei serii de antibiotice ca Streptomicina, Chloramfenicol, Aureomicina, Tetraciclina etc.
Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.
Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extreme de scurt sant descoperite si introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina, eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina. Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati terapeutice. Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.
Caracteristici: Antibioticele sunt molecule relativ simple produse de mucegaiuri sau bacterii care au capacitatea de a ucide sau de a frâna dezvoltarea deja în doze relativ mici a altor specii concurente. Ulterior au fost produse în medicină și antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice ca sulfonamida au acțiune mai ales bacteriostatică care se manifestă prin frânarea înmulțirii bacteriilor. Antibioticele pot acționa: Bacteriostatic de frânare a înmulțirii bacteriilor Bactericid de eliminare a bacteriilor Bacteriolitic liza membranei bacteriene ce determină de fapt moartea lor.
Clasele de antibiotice: În funcţie de structura lor chimică, antibioticele se împart în următoarele clase: familia penicilinelor: Penicilinele sunt antibiotice obţinute pe cale de extracţie (naturale) sau de semisinteză. Nucleul lor de bază este acidul 6-aminopenicilanic, de care se leagă un radical, care este diferit pentru fiecare tip de penicilină. Penicilinele acţionează în faza de multiplicare activă a germenilor, împiedicând formarea peretelui bacterian. Sunt netoxice şi bine tolerate. Din familia penicilinelor naturale fac parte: benzilpenicilina sau penicilina G, fenoximetilpenicilina sau penicilina V, procainpenicilina care în amestec cu penicilina G potasică este o penicilină de tip ,,subacut", benzatinpenicilina (Moldamin), clemizolpenicilina (Megacillin), iar din cea penicilinelor semisintetice fac parte: ampicilina sau aminobenzilpenicilina, meticilina, oxacilina, cloxacilina, carbenicilina (Pyopen), cefalosporinele: cefalotina (Keflin), cefaloridina (Ceporin), cefalexina (Ceporex). ♣ familia oligozaharidelor: Oligozaharidele sunt antibiotice relativ toxice, care au şi acţiune tuberculostatică. Rezistenţa germenilor la aceste antibiotice se instalează repede, într-,,o singură treaptă". Din familia oligozaharidelor fac parte: streptomicina, kanamicina, neomicina (Negamicin), gentamicina (Garamycin). ♣ familia macrolidelor: Din macrolide fac parte mai multe antibiotice: eritromicina, oleandomicina, spiramicina.
familia tetraciclinelor: Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg de acţiune. Din punct de vedere chimic, au un nucleu comun format din 4 nuclee condensate ciclic. Diferitele preparate de tetraciclină au acelaşi spectru de activitate şi aceleaşi indicaţii. Se deosebesc, doar, prin unele proprietăţi farmacologice: stabilitate chimică, toleranţă, solubilitate, nivel sanguin, difuziune, timp de înjumătăţire, etc. Din familia tetracilinelor fac parte: tetraciclina, pirolidinmetiltetraciclina (Solvocilin), doxiciclina (Vibramycin). ♣ familia cloramfenicolului: Cloramfenicolul este un antibiotic de sinteză, bacteriostatic, cu sferă largă de acţiune. ♣ peptide ciclice: Din această familie fac parte: colistina (Colimycin) şi polimixinele. Sunt antibiotice relativ toxice, cu indicaţie limitată. Între colistină şi polimixina B (cea mai utilizată polimixină), există rezistenţă încrucişată. ♣ sulfamidele: Sulfamidele sunt chimioterapice, cu acţiune în general bacteriostatică, şi cu spectru relativ larg. Din numărul mare de compuşi sintetizaţi, se folosesc puţini în practica clinică. Sunt substanţe chimice simple, care au un nucleu comun - sulfanilamida - cu rol fundamental în activitatea sulfamidelor. Activitatea microbiană a sulfamidelor este proporţională cu capacitatea de a înlocui acidul paraaminobenzic, metabolit esenţial pentru viaţa bacteriilor.
Pro..Antibioticelor Pro..Antibioticelor În unele cazuri, antibioticele sunt singura soluţie de tratament. În alte situaţii, în care sistemul imunitar al unui pacient cu alte afecţiuni grave este slăbit, antibioticele pot fi de folos pentru a preveni eventualele infecţii care i-ar putea pune viaţa în pericol. specialist în majoritatea infecţiilor bacteriene şi au o acţiune importantă în: -tuberculoza -unele tipuri de pneumonii-infecţii ginecologice şi urinare (gonoree, sifilis etc.); -unele infecţii dentare; -infecţii renale; -salmoneloză; -anumite tipuri de meningită; -boli tropicale, precum: dizenterie, malarie, pestă, febră tifoidă etc.; -alte infecţii bacteriene grave, septicemii.
Contra..Antibioticelor -Multe antibiotice au efecte adverse, precum senzaţie de greaţă, diaree, dureri de stomac sau ameţeli. -Unii bolnavi sunt alergici la anumite medicamente. Alergia se manifestă prin mâncărimi, pete roşiatice pe corp, dificultăţi de respiraţie, iar în cazurile cele mai grave, şoc anafilactic sau deces. -Copiii cărora li se dau antibiotice în primul an de viaţă riscă să dezvolte astm. -Antibioticele nu distrug doar bacteriile nocive pentru organism, ci şi pe acelea care trăiesc în mod obişnuit în corpul nostru şi care ne asigură starea de sănătate. Ca urmare, aceste medicamente pot favoriza instalarea altor infecţii. -Unele dintre ele sunt toxice pentru ficat şi pentru rinichi. Cel mai mic risc toxic îl au penicilinele şi cefalosporinele, pe când aminoglicozidele au un risc crescut. -În cazuri rare, antibioticele pot duce la formarea pietrelor la rinichi (sulfonamidele) sau a cheagurilor de sânge (cefalosporinele).
Antibiotice naturale Antibiotice naturale Pentru a evita excesul de antibiotice, specialiştii ne recomandă să apelăm la remedii din natură cu efect similar acestui tip de medicamente. -Astfel, pentru a ameliora bronşita sau pneumonia, este bine să aplicăm cataplasme cu seminţe de muştar pe piept seara, înainte de culcare. -Potrivit unor studii realizate de cercetătorii de la Universitatea din Bonn, Germania, majoritatea infecţiilor la copii ar putea fi tratate cu miere. Aceasta are calităţi antibacteriene recunoscute şi poate fi folosită ca tratament alternativ, mai ales în infecţiile care nu au putut fi tratate cu antibiotice. Specialiştii ne sfătuiesc să mâncăm zilnic câte o linguriţă-două de miere, dimineaţa şi seara. Nu se recomandă în afecţiunile virale Antibioticele fac mai mult rău decât bine în afecţiunile cauzate de agenţi patogeni „fără viaţă“, cum sunt virusurile (răceli, majoritatea otitelor şi sinuzitelor, gripă, gastroenterită virală). Antibioticele ucid numai agenţi patogeni vii, cum sunt bacteriile. De aceea, se recomandă în afecţiunile virale cu suprainfecţii bacteriene.
Plante cu efect antibiotic Usturoiul verde, consumat proaspat, sau mujdeiul obisnuit contine allicin, un compus mai puternic decat penicilina. Actioneaza precum un antibiotic, daca este administrat atat intern cat si extern, pe plagile deschise. Gentiana, planta care creste in tara noastra in zonele alpine, are proprietati antibiotice, laxative, antimicrobiene si antiinflamatorii. Stimuleaza pofta de mancare, sistemul nervos, functiile ficatului si combate cu succes parazitii intestinali. Gentiana este folosita cu succes sub forma infuziilor, bailor si compreselor. Echinacea este si ea o planta cu efect antimicrobian, folosita sub forma de tinctura, capsule, tablete sau ceai. Trateaza eficient infectiile prin stimularea ficatului, a glandelor limfatice si a membranelor mucoaselor. Algele nu sunt folosite in mod obisnuit ca plante cu efect antibiotic. Actiunea lor in tratarea anumitor afectiuni insa este similara antibioticelor si tocmai de aceea le pot inlocui cu succes. Au fost folosite de civilizatiile chineze inca din cele mai vechi timpuri pentru ca intaresc sistemul imunitar prin eliminarea toxinelor. Algele regleaza nivelul glicemiei, incetinesc imbatranirea celulelor si sunt folosite cu succes in tratarea racelilor, prin efectul similar antibioticelor
Proiect realizat de: Tomăscu Domnica Custrin Andreea