Chimisti si descoperiri in domeniul chimiei Grupa nr. 8

Παρουσίαση με θέμα: "Chimisti si descoperiri in domeniul chimiei Grupa nr. 8"— Μεταγράφημα παρουσίασης:

1 Chimisti si descoperiri in domeniul chimiei Grupa nr. 8
Ivanov Pavel si Trifan Mariana Clasa a XI-a D Liceul teoretic “Mihail Sebastian”

2 In 1828 Wöhler realizeaza prima sinteza organica, printr-o simpla incalzire, transformand cianatul de amoniu (sare tipic anorganica) in uree diamida H2CO3- compus tipic organic. Reactia este o reactie de izomerizare, cei doi compusi fiind substante izomere, substante cu aceeasi formula moleculara, dar formule structurale diferite. Experienta lui Wöhler arata ca obtinerea substantelor organice este accesibila omului, nefiind necesara pentru aceasta o forta de natura divina, ceea ce a deschis calea sintezelor organice.

3 In aceste conditii definitia pe care a dat-o Berzelius chimiei organice nu era corecta. Analiza substantelor organice arata prezenta cu preponderenta a atomului de carbon, atom pe care chimistii il pun la baza chimiei organice. Conform acestei teorii chimia organica este chimia carbonului. Aceasta definitie este partial corecta deoarece : - exista multi compusi ai carbonului de natura anorganica ( H2CO3 si sarurile sale, CO2, CO ). - exista multi compusi organici care in molecula lor nu prezinta atomi de carbon ( hidroxil amina H2N-OH, hidrazina H2N-NH2 ). Analiza compusilor organici duce la concluzia prezentei alaturi de atomii de carbon al unui alt atom si anume atomul de hidrogen. Compusii organici ai hidrogenului cu carbonul poarta denumirea de hidrocarburi. Analizele moderne arata ca teoretic si in mare parte practic, toti compusii organici pot fi sintetizati din hidrocarburi, acesti compusi denumindu-se derivati ai hidrocarburilor. Derivatii hidrocarburilor: compusi organici rezultati prin inlocuirea unuia sau mai multor atomi de hidrogen cu atomi sau grupuri de atomi ai elementelor organogene organizati in functiuni. Elemente organice : elemente care se gasesc in compusii organici, sunt nemetale C, H, O, N, S, P, X ( halogeni : F ,Cl, Br, I )

4 ,,Organogene'' = dau nastere la compusi organici.
Chimia organica - chimia hidrocarburilor si a derivatilor acestora. Obiectul chimiei organice il constituie : ·        izolarea si purificarea substantelor organice. ·        stabilirea compozitiei si structurii lor. ·        cunoasterea proprietatilor lor si a posibilitatilor de transformare. ·        sinteza de laborator a compusilor organici ce prezinta importanta. Functiunea Derivat X ( halogen ) R-X (derivat halogenat ) CH3-Cl (clorura de metil) OH (hidroxil) R-OH (alcool) R'-OH (enol) AR-OH (fenol) Derivat hidroxilic CH3-CH2-OH (alcool etilic) CH2=CH-OH (alcool alilic) C6H5- OH (fenol) NH2 (amina) R-NH2 (amina) CH3-NH2 (metil amina)

5 Borul impur a fost preparat pentru prima data in 1808, cam in acelasi timp de catre Gay-Lusac si Thenard in Franta si H. Davy in Anglia. Dupa 50 de ani, Wahler si Cleire au preparat si au descries doua varietati de bor; una asemanatoare diamantului si alta avand proprietatile grafitului. In anul 1876 s-a demonstrate ca borul adamantin este de fapt o borura de aluminiu (B17Al), iar cel grafitoid o borocarbura de aluminiu (B48C2Al3). Dupa inca 16 ani (1892), prin reducerea cu magneziu anhidridei borice, Moissan obtine un produs mai pur. Abia in anul 1929 Andrieux a pus la punct prepararea electrolitica a borului dintr-un amestec de anhidrida borica, magneziu si florura de magneziu, iar obtinerea borului cu o avansata puritate a fost realizata in ultimele decenii prin descoperirea clorurii de bor in arc voltaic sau prin cracarea unor borani. Denumirea de bor provine de la cuvantul “borach” (borax), prin care alchimistii intelegeu diferite alcalii . Descoperirea in anul a acidului boric in soffionii din Toscana a adus Italiei, incepand din anul 1818, monopolul borului, care insa nu a fost de lunga durata, fiind treptat diminuat incepand cu anul 1850, odata cu descoperirea zacamintelor de borate din Turcia si Chile, iar mai tarziu si a unor importante acumulari din S.U.A.

6 Simbol chimic: B Numar atomic: Z=5 Masa atomica: 10,81 Singurul element din grupa 13(IIIA), care poate fi situate intre nemetale si semimetale este borul, restul fiind metale. Element cu structura electronica 1s22s22p1, cu deficit de electroni la atom si electronegativitate 2,0, borul se deosebeste essential de restul din grupa. Capabil sa realizeze cu usurinta legaturi tricentrice si legaturi B-B policentrice, in stare cristalina, borul elementar are ca unitate de baza structurala icosaedrul regulat, constituit din 12 atomi de bor uniti prin legaturi covalente. In functie de conditiile experimentale, borul cristalin prezinta trei forme alotropice: α- romboedric, β- romboedric, α_patratic.

7 Element din blocul p, borul se distinge printr-o structura electronica superioara 2s22p1 cu trei electroni exteriori, fapt care ii permite sa prezinte stare de oxidare maxima +3, in toate combinatiile sale fiind legat covalent, acesta neputand forma cationi, B3+. Din aceasta cauza nu se cunosc saruri ale acestuia cu oxoacizii minerali. Caracterizat prin deficienta de electroni la atomul central, borul are o tendinta mare de a forma legaturi tricentrice bielectronice prin hibridizari sp3.

8 Descoperirea mișcării browniene
Botanistul englez Robert Broun în anul 1827, preocupat cu studiul microscopic al polenului diverselor plante, a preparat o suspensie coloidală din polen în apă. Metoda suspensiei era folosită pentru a separa particulele de polen extrem de fine în vederea studierii la microscop a unei singure particule. Brown a observat în câmpul microscopic că polenul din suspensie manifestă o mișcare complet dezordonată și continuă. El a crezut că mișcările se datorează agitării preparatului în timpul procesului de amestecare a polenului în apă; lăsând suspensia în stare de repaus timp de mai multe luni se aștepta ca gradul de agitație a polenului să scadă sau să înceteze. Spre surprinderea lui, intensitatea agitației particulelor n-a scăzut și nu prezenta nicio modificare a particularităților sale. La început aceste mișcări erau considerate o formă de manifestare a vieții, dar în scurt timp s-a descoperit că fenomenul observat de către Brown se manifestă și în cazul suspensiilor de mici particule anorganice. Mai mult, s-a arătat că intensitatea mișcărilor complet dezordonate ale particulelor crește odată cu temperatura și scade odată cu creșterea masei particulelor din suspensie. Ulterior s-a descoperit că fenomenul este prezent și în cazul unor particule solide, extrem de fine, dispersate într- un mediu gazos (în aer, de exemplu) Fenomenul pus în evidență de Brown a fost denumit mișcare browniană.

9 Agitația termică, numită și mișcare browniană (după botanistul Robert Brown, care a descoperit-o) este o mișcare spontană, complet haotică și dependentă de temperatura mediului, a unor particule aflate într-o suspensie coloidală sau dispersie gazoasă. Robert Brown a observat fenomenul în anul 1827, când a încercat să studieze particule de polen în câmp microscopic. Primul care a dezvoltat o teorie a mișcării browniene, confirmată apoi experimental, a fost Albert Einstein, care în 11 mai 1905 a publicat în revista Annalen der Physik articolul „Despre mișcarea particulelor mici suspendate în lichide staționare, conform cerințelor teoriei cinetico- moleculare a căldurii”. El a stabilit legea care îi poartă numele și care arată că media pătratelor deplasărilor (sau proiecțiilor sale) particulelor browniene variază direct proporțional cu timpul în care se fac deplasările, temperatura rămânând constantă.